Dincolo de valențele estetice, scena de atelier, ca gen pictural în opera lui Theodor Aman are valoare de document istoric, prezentându-ne aproape fotografic interioarele spațiilor atent proiectate pentru a-i conferi confortul fizic și vizual-estetic necesar creației.
Detalii de decor ambiental, mobilier cumpărat sau executat de către artist, tapiserii, draperii, instrumente de lucru, diverse obiecte colecționate, pe care adesea le reprezintă în picturi sunt expuse, într-o scenografie studiată, alături de pânzele armonios încadrate, ca într-o galerie de artă.
Atenția acordată detaliului ne permite să recunoaștem picturile din pictură. Un exemplu elocvent în acest sens este ”Atelierul pictorului (În casa Prager)”, lucrare în ulei pe pânză, ce datează din 1861. Scena de atelier ne prezintă primul spațiu de lucru al artistului amenajat în București după revenirea din Franța. Două dintre tablourile recognoscibile în această pictură au povești interesante.
„O barcă pe Bosfor”, realizată în 1859, este o compoziție cu șapte personaje. Theodor Aman se portretizează în această lucrare, îmbrăcat în costum turcesc, în postura barcagiului, alături de șase doamne din înalta societate, toate purtând vestimentație orientală. Numele personajelor apar frecvent în ziarele vremii la rubrica mondenă ca participante la evenimentele organizate în casele marilor familii bucureștene, inclusiv la cele din casa Aman.
În 1861 pictura se afla în posesia artistului așa cum reiese din scena de atelier amintită. Este anul în care Ulysse de Marsillac făcea o prezentare elogioasă a operei lui Theodor Aman în paginile publicației de limbă franceză pe care o conducea – „La Voix de la Roumanie”. Acesta îl considera un artist „d`un grand merite”, original și rezerva un loc special pânzei despre care vorbim. Remarca felul în care artistul reușește să redea atmosfera calmă a plimbării pe Bosfor la apusul zilei, precum și bogăția și coloritul costumului oriental purtat de către protagoniste. Considera că doamnele portretizate de către Aman sunt șase dintre cele mai frumoase femei ale Bucureștiului: „Mesdames Tatarano, Alexandrine Poliso, Elise Marguiloman, Cecile Barcanesco, Constance Philippesco et Zoe Bourguy”.
La expoziția din 1864, ce avea menirea de a sonda interesul și gustul publicului bucureștean pentru artă, Theodor Aman participa cu mai multe lucrări printre care s-a numărat și „O barcă pe Bosfor”, primită deopotrivă cu aprecieri, dar și cu critici.
Doi ani mai târziu, ziarul Romanulu din 23 septembrie 1866 semnala înscrierea picturii la loterie: „Unu tablou ce represintă O BARCA pe BOSPHOR, pictură de Domnulu Teodor Aman, proprietate a subscrisului, seu pusu în jocu cu 650 Numere a 7 Sfanți numerulu. Doritori potu vedea tabloulu espusu la magasinulu meu Casa D-lui N. Lahovari vis-a-vi de piața Teatrului unde se procură și bilete. Lotulu se va trage la Cafeneaua Fialcovsci în dioa de 10 Noembrie viitoriu 1866. Ioan Alecsiu”. E posibil ca lucrarea să fi ajuns într-o colecție particulară.
O altă pictură ce atrage atenția în scena de atelier din 1861 este un portret feminin aflat în lucru, pe șevalet. O mențiune din 1904 inserată în listele anexe ale actului de vânzare-cumpărare dintre Ana Aman și Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (prin care casa și colecția intrau în posesia statului spre a deveni muzeu) ne face cunoscut numele doamnei portretizate: „Primul atelier al artistului în ţară. Pe un chevalet se vede portretul princesei Natalia Filipescu şi un bust al mamei autorului pe un piedestal”.
Natalia Filipescu (1837 -1895), aflată în momentul portretizării la a treia căsătorie cu Gheorghe (George) Constantin Filipescu (1840-1902), era una dintre fiicele domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica din căsătoria cu Ana Catargi. Fusese căsătorită de foarte tânără cu vornicul Constantin Balș, șeful Poliției din Moldova, mort subit în 1855 în urma unui duel cu ofițerul austriac Stolberg, în încercarea de a apăra onoarea soției. La scurt timp, în 1857, deja divorța de al doilea soț, Alexandru Millo.
Monseniorului Vladimir I. Ghika îi datorăm păstrarea unei descrieri a prințesei și a împrejurărilor în care rămânea văduvă – în „Spicuiri istorice”, apărută la Iași în 1935, citând din cartea „În Moldova (1855-1856)” a lui Eduart Grenier, secretar politic al Principelui Domnitor al Moldovei: „Domnița Natalia, cea mai tânără, o mare frumusețe și ea, însă de un fel cu totul deosebit de sora ei. Bălaie, cam grăsulie, având, cu ochii mari verzui, o față ruptă din soare, – veselă, râzătoare, zburdalnică, copilăroasă ca o copilă răsfățată mai ales, dar ca o copilă fermecătoare. (…) Era sburdalnică, cu toane, ușuratică, dar își iubea soțul – Copilă, se măritase patru ani mai înainte, – cam la 14 ani. – Avea 18 ani; bărbatul ei, Costică Balș, 23. – Și iată, o lună după timpurile fericite de care am vorbit, Costică Balș, în ziua de 15 iunie cădea fulgerat rănit de moarte într-un duel cu un ofițer austriac, care se arătase fără tact prea înfocat admirator al nevestei lui, și față de care nevasta lui se purtase cu o cochetărie nechibzuită de copilă. Lovitura adusă vieții tuturora fu strașnică.”
În prezent, nu avem informații care să ne indice dacă cele două picturi mai există sau dacă se află în proprietate privată, însă chiar dacă nu ne putem bucura de ele în varianta inițială, le putem admira în reproducerile miniaturale pe care însuși artistul ni le lasă în scenele de atelier păstrate la Muzeul „Theodor Aman” sau în alte colecții, dovedind o dată în plus un mare talent, grijă pentru detaliu și consecvență în surprinderea contemporanilor și a multor aspecte ale vieții timpului său.
Ionela Bucșa Șerban, muzeograf, Muzeul Municipiului București
Muzeograf…ce munca ! 💕💕💕 Oameni cu suflete alese, care cauta alte suflete alese.