Pierderi masive pentru compania care deţine PRO TV

Central European Media Enterprises Ltd., compania care are PRO TV în România, şi-a publicat rezultatele financiare atât pentru trimestrul încheiat pe data de 30 septembrie, cât şi pentru primele 9 luni ale acestui an. Pierderile s-au adâncit, potrivit Capital. Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a […]

De cotidianul.ro - Autor

Central European Media Enterprises Ltd., compania care are PRO TV în România, şi-a publicat rezultatele financiare atât pentru trimestrul încheiat pe data de 30 septembrie, cât şi pentru primele 9 luni ale acestui an. Pierderile s-au adâncit, potrivit Capital. Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a […]

Central European Media Enterprises Ltd., compania care are PRO TV în România, şi-a publicat rezultatele financiare atât pentru trimestrul încheiat pe data de 30 septembrie, cât şi pentru primele 9 luni ale acestui an. Pierderile s-au adâncit, potrivit Capital.

Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a realizat un venit net trimestrial de 135,8 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut (140,1 milioane de dolari). Pierderea netă trimestrială s-a ridicat la 23,3 milioane de dolari, faţă de cele 32,6 milioane de dolari cât fusese în perioada similară a anului trecut. 

Venitul net la 9 luni au fost de 453,1 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a lui 2012 când se ridicaseră la 518,7 milioane de dolari. 

Pierderea netă la 9 luni a explodat la 173,3 milioane de dolari, faţă de cele 43,3 milioane de dolari, în primele 9 luni ale lui 2012.

Michael Del Nin, co-Chief Executive Officer a declarat că acest nivel de performanţă al companiei este inacceptabil şi că se fac eforturi pentru îmbunătăţirea rezultatelor companiei. 

Mandatul lui Sârbu la cârma CME tocmai fusese prelungit până în 2016 în primăvara acestui an. Sârbu ar fi urmat să primească acelaşi salariu, de 1,8 milioane de dolari pe an.

„Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME”, se arăta în comunicatul CME. 

Adrian Sârbu a declarat că este „mândru” că a făcut parte din CME pentru aproape 20 de ani şi că a contribuit la succesul neîntrerupt al companiei în această perioadă plină de provocări. „Este o organizaţie extraordinară, cu oameni foarte talentaţi. Sunt încrezător în succesul companiei şi în viitor. Misiunea mea la CME a fost îndeplinită”, spune Sârbu, citat în comunicat.

Adrian Sârbu va fi în continuare angajat CME până la 1 ianuarie 2014.

După demisia din august a lui Adrian Sârbu, Central European Media Enterprises Ltd. (CME) a anunţat că directorul financiar şi Vice-Preşedintele au decis să plece şi ei din companie.

Astfel, David Sach, Chief Financial Officer, va părăsi compania pe data de 29 octombrie a acestui an, iar în locul lui va prelua funcţia de Director Financiar interimar cel care i-a fost adjunct.

Anthony Chhoy, Vice-Preşedintele CME, cel care se ocupa de Strategie şi Operaţiuni, şi-a dat de asemenea demisia şi va pleca din companie pe data de 15 noiembrie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.