Traducerea literară a termenului francez „cabinet” (gabinetto) este asociată cu diferite semnificaţii. Dar toate se referă la locuri intime şi private de diverse genuri: locul în care se exercita puterea (Consiliul privat al suveranului), unde se practica ştiinţa (cabinetul medicului) sau în care erau conservate obiecte de rugăciune ori cabinete numismatice. Ele se aflau la principalele curţi europene la mijlocul secolului al XVI-lea, purtând diverse denumiri. În ţările de limbă germană el se numea „Kabinettschränkchen”, în ţările spaniole, „Barguegno”. În Italia, mai are şi denumirea de „Monetiere”, pentru că avea rolul de a păstra monedele antice, dar şi pietrele preţioase, cameele. Se pare că acest obiect cu cutii magice a fost inventat de arabi, care l-au răspândit în special în Spania. Originile acestui mobilier provin din Evul Mediu, dar este cunoscut şi în perioada Renaşterii. Estetic şi funcţional, cabinetul a traversat secolele, îmbogăţindu-se cu intarsii din porţelan, pietre dure, semipreţioase şi bronzuri aurite, uimind şi astăzi colecţionarii prin frumuseţea lor.
Cabinet aflat la Venaria Reale
Acest lucru este confirmat şi de prezenţa la Veneţia a micilor cabinete aduse din Orientul Islamic, lăcuite şi aurite, cu numeroase intarsii, pictate. În timpul secolului al XVI-lea, în Italia centrală se confecţionau scrinuri cu structură din abanos, cu incrustaţii de pietre dure şi semipreţioase, cu decoraţii în aur şi argint, mobile realizate pentru curţile regale. În 1558 a fost fondată la Firenze „Opifficio delle Pietre Dure”. Erau piese întâlnite mai ales în Spania şi în Italia, la Genova, având modelul preluat din Toscana şi Napoli, unde erau lucrate în abanos şi fildeş de renumiţi artişti, în special, nemţi şi flamanzi. Ei au fost cei care la sfârşitul secolului al XVI-ea au exportat gustul pentru „Wunderkammer” în ţările nordice. Au excelat creatori precum Jacopo Fiammingo sau Flamengo, care lucra la curtea Burbonilor din Napoli, Jacob Hermann sau Leonard van Der Winne, în serviciul Marilor Duci de Toscana. Când, în 1667, Ludovic al XIV-lea, în Franţa, a fondat manufactura de la Gobelins, au fost recrutaţi maeştrii florentini, singurii în acea perioadă în stare să lucreze cu măiestrie pietrele dure pentru a fi incizate în aceste cabinete. În secolul al XVII-lea, ele devin adevărate opere de artă capabile de a trezi uimirea prin frumuseţea lor, ieşind din intimitatea studiourilor şi reintrând în sălile palatelor baroce. Erau lucrate din materiale preţioase ca fildeş, carapace de broască ţestoasă, pietre dure, aur, argint. În Anglia, de la jumătatea secolului al XVII-lea, se dezvoltă o producţie de mobile de acest fel care constituiau o noutate absolută. Era vorba de cabinetele decorate cu lac care imitau modele chinezeşti şi japoneze. În Ţările de Jos, aplicaţiile în metal erau destul de rare, iar decoratorii realizau elaborate intarsii florale, în timp ce în Franţa, dependenţa de maeştrii florentini şi flamanzi era totală până la apariţia pe scenă a lui André Charles Boulle, marele maestru. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, graţie recuperării tradiţiei în realizarea acestor piese, cabinetul cunoaşte o a doua tinereţe, ebeniştii folosind în exces abanosul şi intarsiile, fildeşul incizat sau incrustând în metale perle, pietre dure, obţinând adevărate capodopere.
Cabinet pentru bijuterii 1783, din epoca Marie-Antoinette
Cabinetele sunt mobile rare şi preţioase cu preţuri foarte ridicate. Un exemplu este un asemenea scrin napolitan din abanos şi fildeş, datat 1600, adjudecat recent cu suma de 80.000 de euro, dar care, spun experţii, ar valora dublu. Cu 100.000 de euro a fost vândut recent un cabinet german din secolul al XVII-lea, din carapace de broască ţestoasă, cu decoraţii în bronz aurit. Nu se ştie de ce valorile acestor obiecte au scăzut la ultimele licitaţii. În topul vânzărilor se află scrinurile toscane cu marmură şi pietre dure, estimate la preţuri exorbitante. Un asemenea cabinet, datat 1760, din Germania, decorat cu elemente de porţelan de Meissen, a fost vândut cu 280.000 de euro, iar un alt cabinet, datat 1900, a fost achiziţionat la Christie’s Londra, în iunie 2010, cu suma de 3.300 de euro. Un cabinet placat în pietre dure, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, creat în Italia, a fost adjudecat pentru 52.000 de euro la Christie’s Londra, în 6 noiembrie 2009, iar un cabinet veneţian din lemn de nuc, cu inscrustaţii în fildeş, din secolul al XVII-lea, nu se ştie dacă realizat în Franţa sau în Olanda, a fost cumpărat pentru 6.200 de euro la licitaţia de la Paris. Sunt propuse spre vânzare şi câteva piese splendide, precum un cabinet-vitrină atribuit lui Gillows of Lancaster, 1865, un exemplar Ludovic al XIV-lea, datat Paris 1680, în lac japonez cu intarsii de perle, din abanos decorat cu plăci ovale de porţelan de Limoges şi semnat Pierre Nouailler, dar şi un cabinet cu numeroase sertare pentru bijuterii şi pentru monede, din a doua parte a secolului al XIX-lea, realizat la Viena, cu picturi emailate. Preţurile pentru licitaţii sunt încă necunoscute.
Adjudecat!
Vas din epoca Yongzheng
Un vas chinezesc, marcat „Yongzheng” (1723-1735), cu şase caractere în albastru sub glazură, din porţelan emailat policrom, cu trandafiri, având o înălţime de 51 de centimetri, a fost cumpărat la Paris, la sfârşitul anului trecut, cu 5.546.842 de euro. Piesa, aflată într-o stare ireproşabilă şi seducătoare prin culorile vii pe fondul alb, este agrementată cu simboluri ale cinstei şi ale onoarei. Temele florale şi insectele au apărut în timpul dinastiei Kangxi. Curtea regală de la Yongzheng oferea cele mai frumoase porţelanuri prin decorurile lor, lucrate în tehnici avansate, care sunt foarte rar puse în vânzare. Emailul roz de clorură de aur este poate o influenţă a manufacturii din Limoges, ajunsă în China prin intermediul iezuiţilor. Marii împăraţi din dinastiile Kangxi şi Qianlong erau foarte aproape de ideile occidentale şi acest decor naturalist, care umple întreaga suprafaţă, datorează mult picturii clasice chineze, dar şi artelor grafice europene.
Vas de jad cu pensule
Un mic vas din jad, cu o înălţime de 21 de centimetri, ce conţine un poem imperial pe o materie imperială, a fost adjudecat pentru imensa sumă de 3.313.000 de euro, la Casa Christie’s Paris. Face parte din dinastia Qing din secolul al XVIII-lea. De formă cilindrică, exteriorul este decorat cu scene ce reprezintă celebri literaţi din timpul dinastiei Song (960-1200) în mijlocul arborilor şi rocilor din Grădina lui Wang Gao, care era ginerele împăratului. Peisajul este ornat de pini, sălcii, bambuşi şi diverşi arbuşti, iar un râu traversează acest decor. Literaţii sunt împărţiţi în mici grupuri, unii caligrafiind în jurul unei mese, alţii interpretând muzică, unii se plimbă, iar unul este aşezat pe un tron. Una dintre stânci poartă o inscripţie cu patru caractere incizate, „Xi Yuan Ya Ji”, care înseamnă „Adunarea distinşilor literaţi în Grădina din Vest”. Baza vasului este incizată cu cracheluri, imitând striaţiile stâncii. Exemplare asemănătoare sunt conservate în „Oraşul Interzis” din Beijing şi în Muzeul Naţional din Taiwan.
Buddha Amitayus
Un „Buddha Amitayus” din China, epoca Kangxi (1662-1722), în bronz aurit şi lăcuit, de 44 de centimetri, a fost vândut la Casa Christie’s , la 15 decembrie 2010, pentru 961.000 de euro. Amitayus este asociat cu ideea de longevitate. Originile princiare ale lui Buddha sunt evocate aici prin bijuterii opulente. Este aşezat în poziţia „Vajrasana”, pe un soclu, cu mâinile împreunate („dhyanamudra”), cu torsul gol, şi este împodobit cu bijuterii cu pietre fine. Aşa cum pretinde ritualul, interiorul sculpturii comportă numeroase rulouri cu rugăciuni, iar figura este tipică pentru epocă, prin fineţea feţei, volutele din jurul braţelor, şi inciziile de pe marginea veşmintelor. Această figură evocă voinţa împăraţilor Qing, de origine manciuriană, de a se asimila culturii chinezeşti, care era printre cele mai semnificative.
Mobilier semnat Martin Carlin
O comodă atribuită lui Martin Carlin, datată 1780, a fost adjudecată la Artcurial, în 15 decembrie 2010, pentru 446.700 de euro. La sfârşitul anilor 1770 era moda mobilelor din lac, venită din Extremul Orient, şi maestrul Martin Carlin răspundea comenzilor cumpărătorilor Darnault Poirier şi Daguere, care deţineau monopolul asupra comerţului mobilelor şi care furnizau şi decoraţiile din bronz care le decorau. Sunt câteva piese realizate de Carlin, destul de asemănătoare, provenind din colecţiile Marchizului de Bath de la Lonleat şi purtând dubla ştampilă a lui Mewesen şi Adrien Delorme, primul lucrând pentru Daguere şi colaborând cu ebenistul Delorme, care era şi vânzător de mobilă. Pe acest exemplar care provine din vechea colecţie a lui Eugene Kraemer se regăsesc numeroase elemente de pe mobilele ştampilate Carlin, cum ar fi compoziţia iluzionistă a părţii din faţă, care sugera trei panouri, dar se deschid numai două.
Un piedestal numit şi „scabellons”, în stilul lui André Charles Boulle (1642-1732), piesă în vogă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe care erau etalate elegante vase şi sculpturi din bronz, a fost vândut la Paris, la sfârşitul anului trecut, pentru 275.000 de euro. Luvru conservă câteva asemenea exemplare, fiecare având o bază diferită. Piesa, cu marchetărie Boulle, este foarte asemănătoare celor de la Luvru, diferenţa constând în lipsa carapacei de broască ţestoasă şi înlocuirea ei cu alamă pe care sunt marchetate ramurile în cositor.
Scrin pentru păstrat monedele şi bijuteriile
O bufniţă din regiunea Nürnberg, înaltă de 21 de centimetri, din nucă de cocos, argint şi argint aurit, cizelat, a fost vândută la Paris în 22 decembrie 2010, pentru 115.784 de euro. Această piesă ilustrează gustul Renaşterii europene pentru natură, cât şi pentru obiectele demne de a figura în cabinetele de curiozităţi de la curţile princiare.
O jardinieră din perioada republicană, marcată Qianlong, cu emailuri de Canton pe aramă, cu o înălţime de 33,2 centimetri şi un diametru de 37,5 centimetri, a fost achiziţionată la licitaţia de artă de la sfârşitul lui decembrie 2010, pentru 253.056 euro. Această jardinieră prezintă un decor de scene europene, pe un fond cu flori de lotus şi crengi cu frunze, surmontate de o friză. Arama emailată şi porţelanurile policrome din regiunea Canton nu atrag clienţii chinezi decât de puţină vreme, din cauza modernităţii lor.
O splendidă masă de mijloc cu o linie îndrăzneaţă şi console curbate, unite în mod spectaculos, cu centura sculptată într-o fină broderie, acoperită cu o preţioasă marmură de Sarrancolin, influenţată de ornamentiştii lui Ludovic al XV-lea, dintre care Charles Boulle, ebenistul favorit, estimată la 25.000 de euro, a fost adjudecată cu 95.000 de euro. Masa, din lemn sculptat şi aurit, de 86,5×73,5 centimetri, provine din colecţia lui Jean Bloch.
Henri Mauperche, Fuga în Egipt
Peisajul intitulat „Fuga în Egipt”, 1665, pictat de Henri Mauperche (1602-1686), un pictor italian mai puţin cunoscut, estimat la 20-30.000 de euro, a fost cumpărat cu suma de 223.500 de euro. După o şedere în Italia artistul s-a reîntors în Franţa ca decorator al anticamerelor reşedinţei cardinalului Richelieu, apoi al apartamentelor Reginei Mamă de la Fontainebleau. Din păcate, o seamă de opere ale acestui artist au dispărut. S-ar putea considera că în creaţia sa se pot întâlni mai multe stiluri. Se apropie când de maniera lui Patel, când de cea a lui La Hyre, dar mai ales de Claude Lorrain cu peisajele sale italiene scăldate într-o lumină puternică.
Gennaro Greco, un peisaj cu Flora înconjurată de nimfe
Tabloul „Capriciu arhitectural cu triumful Florei”, vedută napolitană, semnat de Gennaro Greco (1663-1714), propus de Casa Artcurial din Paris cu evaluarea 100.000-120.000 de euro, a atins preţul de 118.262 de euro. Artistul, uitat multă vreme, a fost redescoperit de istoricul de artă Voos, în 1923, întâi la Berlin şi apoi la Londra, unde picturile sale cu arhitecturi erau atribuite fie lui Ghisolfi, fie lui Panini. Gennaro Greco şi-a început cariera ca pictor decorator. Lucra cu Andrea del Pozzo. Se pare că acest tablou a fost realizat în jurul anului 1710, epocă în care picta împreună cu Conca, pentru a realiza portretele profesorului Spinosa. Se pare că pictura a făcut parte dintr-un ansamblu ce avea ca subiect cele patru anotimpuri, iar aceast peisaj de primăvară ilustrează cel mai bine stilul vedutelor napolitane.
Piazza Navona de Gian Paolo Panini
Un alt tablou, realizat de Jean-Baptiste Oudray, „Natură moartă cu iepure şi fazan”, datat 1728, a fost adjudecat pentru 93.000 de euro. Tabloul, influenţat de pictura flamandă şi olandeză, aşa cum se poate vedea în accentuarea cromaticii cu ajutorul vasului ocru deschis, pictat alături şi în contrast cu masa pe care sunt plasaţi iepurele şi fazanul, făcea parte din celebra colecţie a lui Camille Lelong.
