Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru.
‘În acest moment suntem într-o situație în care proiecte de cam 6,3 miliarde de euro sunt, din perspectiva analizelor tehnice, proiecte care nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 sau care nu îndeplinesc procedurile. Deja avem o diferență, de la 15 miliarde minus 6,3, adică 8,7 miliarde euro care ar rămâne în PNRR, la care se adaugă un pachet de măsuri legate de reziliență’, a precizat Dragoș Pîslaru.
Acesta a susținut o conferință de presă, la Palatul Victoria, despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după o întâlnire cu directorul general al Comisiei Europene, și cu Comitetul Interministerial de Coordonare al PNRR.
Au avut de ales intre pensii speciale si fonduri europene si au ales.
Dom’le, dacă poate s-o facă, s-o facă, să arate că e în stare de ceva.
Socotiti-i deja pierduti.
generatia conservelor (basescu-petrov, manole-bnr, „stolo”) de asasini socio-economici ai Romaniei trebuia inlocuita cu altii si mai agresivi si daunatori Romaniei (ciolos, paslaru, fritz)…totul sub umbrela celor care nu vor sa ne scape din gheare!
URAAAAAA!!! … prostimea punea botu’ ca UE o sa le dea bani gratis prin PNRR-eu uitand ce incompetenti ii conduc si ce bete in roate o sa le puna UE. Acuma fraierilor o sa ramaneti si fara bani si cu taxe si impozite crescute ca sa acopere gaurile incompetentei alesilor vostrii
Ha, ha! Dicăt? N-apă’ nij’ nu-i așe mult în comparație cu căt o furat politicienii români ș’ multinationalile dân Accident…
6,3 mld este cât împrumutǎ guvernul în 6 zile. Asta pentru cei care o tot dau cu „importanța fondurilor UE”. Sunt fix bani de scobitori. Menirea PNRR nu e sǎ ne ajute, ci sǎ ne îngroape prin condițiile pe care ni le pun.
Totul din cauza pensionarilor speciali
Serios? Cum adică, mizeriile din politica românească nu mai primesc cota de la UE sponsorizare furtișag prin PNRR? Ia sa vedeți că vor urla in disperare că e din cauza cetățenilor și NU din cauza pensiilor nesimțite care trebuiau tăiate chiar din anul cu PNRR pentru a nu fi antamate pensiile și salariile majorității cetățenilor contra furtului din PNRR și sponsorizarea republicii moldova plus a ukrainei de a ajuns Romania o cârpă de care se șterg toți nemernicii infractori din orice domeniu, niste împuțiți din Romania, republica moldova și ukraina, și nu numai.
in poza Omul jubileaza evident este fericit ca pierderea miliardelor este inevitabila. bine ales omul lui ciolos si pus exact unde trebuia . se vede ca acest domn pune umarul calumea la demolarea a ce a mai ramas din oameni si tara. bravo ciolos slava serei!
Bogdaproste!
Cine ‘a negociat’ PNRR-ul poate declara că a fost un idiot, de la început se știa că acesta are dadline 2026!
Care-i știrea?!
Se vede ca este fericit si multumit ca distrugerea tarii si romanilor avanseaza cu 300km/h.
Dar vinovati sunt romanii care accepta aceste taratoare sa ii conduca.
sa-i dati cu stirea asta peste bot lui Nastase,care a dat petrolulromanesc lui OMV si padurea lui schweighofer,a pus Romania la picioarele masoneriei austriece
Infect personaj!
Partid de nici 1% conduce Romania.
Romania poti sa faci orice porcarie, nimeni nu este tras la raspundere. Cine sunt acei care nu au lucrat la timp sau suficient?
Sa le imputam 6 miliarde!
A pierdut Malaxa o fabrica !