Primele pistoale Beretta produse pe teritoriul României vor fi asamblate la Uzina Mecanică (UM) Cugir până cel târziu în martie 2025. Directorul general al uzinei, Mircea Trifan, a declarat că până la finalizarea proiectului vor fi montate 3.000 de pistoale de 9 mm și 3.000 de arme de asalt calibrate la 5,56 mm, în decursul unui an.
„Anul viitor, maxim în martie, o să fie ieșit primul pistol,” a afirmat Trifan. În acest moment, șase angajați ai uzinei sunt deja în Italia pentru a se specializa, iar echipamentele necesare pentru linia de producție au început să sosească la Cugir.
Asamblare acum, producție completă în viitor
Proiectul inițial presupune asamblarea componentelor furnizate de partenerul italian. Planul pe termen lung este ca UM Cugir să producă local atât componentele pentru pistoalele Beretta, cât și cele pentru armele de asalt. „După ce se va termina proiectul acesta, va continua cu producția de componente, și de pistol, și de armă de asalt, aici în fabrică,” a explicat Trifan, subliniind că acest parteneriat strategic reprezintă un pas important pentru modernizarea industriei de apărare din România.
Un proiect întârziat, dar esențial
Proiectul Beretta a avut un parcurs sinuos, fiind amânat de mai multe ori înainte să fie repornit în 2023. Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunța în primăvara anului trecut că hala dedicată proiectului este pregătită, iar primele operațiuni ar fi trebuit să înceapă în august 2023. Întârzierile în livrarea echipamentelor și procesul de instruire a angajaților au decalat însă termenele inițiale.
„Am adus Beretta aici, unde lumea se pricepe să facă arme și este mult mai ușor,” spunea ministrul Oprea în 2023. El a criticat deciziile anterioare care au mutat proiectul între mai multe locații și au întârziat implementarea acestuia.
Sprijin guvernamental și investiții strategice
În decembrie 2023, Guvernul a aprobat o prelungire cu 1 an și 6 luni a Acordurilor de compensare între Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială și Compania Națională ROMARM S.A., permițând transferul de tehnologii și licențe către UM Cugir până la 29 iunie 2025. Această măsură a fost esențială pentru finalizarea colaborării cu Beretta, consolidând poziția României în industria europeană de apărare.
In a (normal) World…
„-„Am adus Beretta aici, unde lumea se pricepe să facă arme și este mult mai ușor”, spunea ministrul Oprea în 2023. El a criticat deciziile anterioare care au mutat proiectul între mai multe locații și au întârziat implementarea acestuia”…
…păi DA, că fanarihoții dîmboviței au visat erotik, și l-au plimbat pe hîrtie între locații DE LA EI, că se străduiesc sistematic să dezindustrializeze Transilvania, și de 105 ani în mare parte au reușit,
https://ziarultimisoara.ro/special/3028-memorandumul-lui-maniu-mai-actual-decat-oricand
mai ales după ce sub Ceașkă cizmaru’ lor bolșevik au jefuit-o total de venituri și materii prime (e destul să pomenesc de „Casa Poporului”, iar în ultimii ani de Cătrindala Neamului prost), ca să-și facă ei șușele, orașe, fabrici (din care fabricile, ridicate în anii ’70-’80, falimentare fiindcă ei-s putori, au dispărut de la sine la începutul acestor 35 de ani, că „produceau” „dăcît” PAGUBE, le-am văzut cu ochii mei).
Doar că producția de arme e bazată pe inteligență, conștiinciozitate și hărnicie, o fac doar transilvănenii, după 250 de ani de tradiție! Regățenii rămîn okazional în lohn la cămăși, la făcut huse pentru scaune auto’, și la învelirea cu folie de plastic a cablurilor auto’. Yes, that is it should be…
https://www.youtube.com/watch?v=EiCwrjV06fI
un makarov (WalterPPK) e mult mai bun decit beretta…
beretta e un pistol greu si nu cade bine in palma…
Deci, nu produse , ci asamblate,.. e o mare diferență.. Doar clanurile vor fi satisfăcute la produs șutit ,. accesibil..
As fi preferat ceva sub patent rusesc. In materie de arme, rusii sunt seriosi.
Beiii, voi faceți mișto de angajați și de romani cu aceste contracte subțiri? Știam că, fabrica de la Cugir e fabrica, nu baraca chinezeasca de montat piese import cum se exercită în multe țări! Ori se fabrică, pentru că se numește FABRICĂ ori nu se fabrică! Nu mai umblați cu minciuni și prostii! De ce de la anul când mai e destul până se termină 2024 și acei muncitori nu au din ce trăi?
„Pistoale Beretta, produse la Cugir de anul viitor„ NO MĂ CU ASTEA VOM PLĂTI DATORIILE ! NE MAI TREBUIE „ A HORSE AND A BIG HAT-C-CU STELE)
Ba , veti „indigeniza” voi productia de Beretta si arma de asalt la Cugir la Pastele Cailor, italienii sunt „specialisti” in a trage de timp. Uitati-va la camioanele militare care ar fi trebuit sa aiba cca 60% „contrubutie „romaneasca. Industria militara odata distrusa, gata,alta noua se face doar cu aprobarea UE si NATO. La revedere!!
Din factor de stabilitate, neutralitate si pace, Romania a devenit platforma de razboi, portavion nescufundabil pentru asalturi aeriene viitoere si fabrica si depozit de arme.
Cui bono executarea lui Ceausescu?
Cine era totusi acest Gelu Voican?
A început reindustrializarea României. Lohn-ul să trăiască!