Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România despre promovarea produselor autohtone, dar şi despre plafonarea adaosului comercial pentru produse alimentare.
„În cadrul discuţiilor, reprezentanţii retailerilor au menţionat faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ţinând cont de situaţia actuală se vor conforma deciziei Guvernului în această privinţă”, se arată într-un comunicat remis de Executiv.
Pe agenda consultărilor s-a aflat şi promovarea produselor româneşti, atât în magazinele din ţară, cât şi în cele din străinătate. Bolojan a declarat că vor fi elaborate politici publice de susţinere a producătorilor români.
„Reprezentanţii retailerilor şi-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe pieţele externe, în condiţii de competitivitate şi au subliniat necesitatea creşterii producţiei interne de produse alimentare. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că în colaborare cu mediul de afaceri vor fi elaborate politici publice de susţinere a producătorilor români. De asemenea, prim-ministrul a mulţumit retailerilor pentru proiectele de investiţii şi pentru contribuţia adusă la crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economiei”, a transmis Guvernul.
La consultări au participat, de asemenea, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat Raul Gutin şi consilierul onorific al premierului Ionuţ Dumitru.
Marii retailari sunt toti straini, in alimentatia publica. Importa in draci orice si romanul cumpara ca un nesatul. Ar fi si marfa romaneasca care sa fie bagata in supermarketuri, dar patrunde greu. Aici e buba cu dezechilibrul comercialm, il doare pe ala de la Lidl sau Kaufland ca ai tu deficit comercial. In piata agroalimentara, intra in continuare cartoful din Franta, si nu suntem in martie-aprilie..