Plângerea fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, respinsă de judecători

Primaria Capitalei- Dinu Pescariu

Plângerea lui Dinu Pescariu a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție ca nefondată.

Fostul jucător de tenis a solicitat ridicarea controlului judiciar în dosarul Microsoft 3, însă magistrații au păstrat măsura luată împotriva lui de procurorii DNA.

Dinu Pescariu și Claudiu Florică au fost puși sub acuzare de DNA pe 10 aprilie instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, fiind luată și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ulterior, această măsură a fost prelungită pe 7 iunie de procurorii DNA.

În acest dosar mai sunt cercetați Ion Adrian Stănescu și Andrei Săvulescu, consilier asistent, respectiv director general la Direcția generală pentru politici și programe în domeniul societății informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor, Călin Tatomir, director general Microsoft România SRL, precum și Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor.

Conform DNA, faptele au fost comise în contextul în care, în luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licențe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicațiilor, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislației în vigoare, decât prin organizarea unei licitații publice.

Potrivit DNA ( …), Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con-Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentința nr. 258/24.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel pentru trafic de influență)”, susțin procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.