Planuri pentru salvarea pelicanului creț și gâștelor cu gât roșu

Societatea Ornitologică Română a anunțat începerea proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței”, finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL Infrastructură Mare şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul are o durată de 36 de luni și o valoare de 15.363.463,60 lei.

Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale SOR, acoperă șase arii naturale protejate din cinci județe diferite, toate siturile fiind custodie a Societății Ornitologice Române. SOR are la ora actuală 17 custodii care acoperă aproximativ 2,2% din totalul de arii naturale protejate și circa 0,5% din teritoriul României.

„Nu suntem la primul plan de management pentru o arie naturală protejată, avem experiențe de la Lacul Beibugeac, de la Blahnița, de la Lacul Strachina și alte zone unde am lucrat. Dar suntem la primul proiect care va aduce planuri pentru șase situri din cinci județe. Ne motivează acest lucru, este o provocare, mai ales că avem multe acțiuni, avem foarte mulți biologi implicați, lucrăm în situri care sunt importante pentru specii vulnerabile sau periclitate, așa cum este cazul pelicanului creț și al gâștelor cu gât roșu”, a declarat directorul executiv al SOR, dr. Dan Hulea.

Planul de management al unei arii naturale protejate este un document care precizează scopul ariei protejate (protecția şi conservarea biodiversității specifice) şi descrie în mod detaliat măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestui scop, integrând necesitățile de protecție a biodiversității cu cele ale dezvoltării sociale şi economice. Pe scurt, planul de management este o constituție a unei astfel de zone și ține cont de necesitățile faunei, dar și de cele ale oamenilor, fie că este vorba de vânători, pescari sau agricultori.

Acțiunile din proiect sunt extrem de diverse. Se trece de la studiul faunei (păsări, mamifere, insecte, pești, reptile și amfibieni) până la inventarierea habitatelor. Se identifică necesitățile, se concep măsuri de conservare care apoi sunt discutate cu toți factorii interesați din zonă. Nu în ultimul rând, comunitățile locale sunt informate cu privire la aceste arii naturale protejate, speciile de aici și ce se poate face pentru a le proteja. (L.I.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.