Salariile angajaţilor bugetari se acordă în mod discreţionar, acuză Sindicatul Funcţionarilor Publici (SNFP), care cere Ministerului Muncii să comunice motivele pentru care angajaţii sistemului instituţional al ministerului nu au primit salariile înainte de Paşte, similar celorlaţi bugetari.
„Sindicatul Național al Funcționarilor Pubici – SNFP, organizație sindicală care reprezintă funcționari publici și personal contractual de la nivelul Administrației Publice Centrale și Locale, solicită public Ministierului Muncii și Justiției Sociale să comunice motivele pentru care angajații sistemului
institutional al Ministerului Muncii nu au primit, la fel ca celelate categorii de bugetari drepturile salariale inaintea Sărbătorilor Pascale, așa cum ne asigura
Primul-ministru, doamna Viorica Dăncilă în declarațiile publice din zilele precedente”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).
Sindicaliştii acuză că decizia de a nu acorda salariile inaintea Paștelui a produs o „dezamăgire extrem de mare în rândul angajaților sistemului instituţional al Ministerului Muncii, având în vedere faptul că, în mod tradiţional, Sărbătoarea Paștelui implică pentru toate familiile de români cheltuieli suplimentare”.
„Considerăm că, la fel ca și celelalte categorii de angajați, membrii noștri de sindicat din cadrul sistemului instituțiunal al Ministerului Muncii și Justiției Sociale ar fi apreciat foarte mult o decizie în acest sens”, potrivit sursei citate.
Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a cerut Guvernului să rezolve problema plăţii salariilor pentru angajaţii din sistemul de educaţie. Reacția a venit după ce angajații din sistemul de învățământ sunt printre cei care nu vor primi salariile înainte de Paște.
Ordinul ministrului Finanţelor, prin care se stabileşte ce instituţii vor primi salariile pe luna martie, pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.
Astfel, instituțiile publice care vor primi salariile pe luna martie pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paște, sunt Agenția Națională de Integritate, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Public, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Miniserul Economiei, Ministerul Energiei, Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist insaurat în România, Oficiul Național pentru Preveniere și Combatere a Spălării Banilor, Consiliul Național penru Combaterea Discriminării, Agenția Națională de Presă, Institului Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Consultării Publice, Autoritatea Națională de Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului, Autoritatea Națională penru Restituirea Proprietarilor, Academia Oamenilor de Știință din România, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Casa Națională de Asigurări d
Putem spune in sfarsit ca faimosul, popularul DOREL, MESERIASUL si-a gasit perechea, pe VASILICA PRIMA DOAMNA PESEDISTA. Bineinteles NASUL MARE e domnul DRAGNEA. Ceremonia va fi normal, dupa Paste. Felicitarile, darul si dansul, din lipsa de date in calendar,se amana mai spre toamna pana spre alegeri. S-a chinuit nea Liviu cu Saideh, cu Sorin, cu Codin din Balta Brailei dar pana la urma i-a iesit. L-a rezolvat si pe DOREL INSTALATORUL, gasindu-i perechea in VASILICA PESEDISTA. Ce minunatie de cuplu! Voiajul de nunta in Madagascar, la nasul mic. Aferim, sa moara de ciuda pana si Tanta si Costel !