Debarcarea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului o aduce pe Roberta Anastase în poziţia celui de-al doilea om în stat. Aşa stând lucrurile, Andrei Pleşu ironizează calculele politice făcute de opoziţie, iar perspectiva unor „crini înfloriţi” este, în opinia sa, o promisiune şi atât.
„Carevasăzică: dacă pleacă Băsescu, vine Geoană. Dar Geoană nu mai vine. E şi el pe plecatelea. În acest caz, conform Constituţiei, avem un plan B: preia frâiele ţării şeful Camerei Deputaţilor. Cu asta, gândirea diletantului intră, definitiv, în colaps: îl dăm jos pe Băsescu şi o instalăm în fotoliul prezidenţial pe Roberta Anastase. Cu alte cuvinte, Opoziţia lucrează, curajos, pentru a da o şansă unui membru al partidului de guvernământ. Treacă şi asta! Dar ce urmează? Păi după ce tocmai am obosit poporul şi finanţele ţării cu un referendum care să confirme suspendarea actualului preşedinte, organizăm rapid şi alegeri anticipate. Criză? Sărăcie? Pensii? Spitale? Să nu fim meschini! Deocamdată ne ocupăm de politică. Promitem că, dacă pleacă Băsescu, a doua zi vor înflori crinii…”, scrie Andrei Pleșu într-un editorial din adevarul.ro.