Conform progonozei de pe site-ul Vremea.meteoromania.ro, în jumătatea de sud a României, de Crăciun şi în Seara de Ajun se aştepată să plouă slab, dar va ploua !, iar temeperaturile se anunţă pozitive pe aproape tot parcursul următorului sfârşit de săptămână. În staţiunile de pe Valea Prahovei, conform aceluiaşi site care foloseşte datele furnizate (până sâmbătă 18 decembrie la orele 15.45) de Administraţia Naţională de Meteorologie, se aşteaptă doar lapoviţă.
La Bucureşti, vineri noaptea, de Ajun, este progonozată o temepratură minimă de + 2 grade Celsius cu ploaie slabă, iar de Crăciun aceeaşi ploaie slabă cu + 7 grade Celsius.Abia duminică noaptea, la o temperatură – 1 grad Celsius în Capitală se aşteaptă lapoviţă.
La Predeal şi la Sinaia, vineri, este prognozat un „Cer variabil cu soare” şi o temperatură de + 8 grade Celsius, în Noaptea de Ajun, – 2 grade Celsius şi „Ninsoare slabă”.De Crăciun pe Valea Prahovei este prevăzută doar „Lapoviţă” şi o temperatură de + 2 grade Celsius, pentru noaptea ce urmează fiind prognozată temperatură de – 6 grade Celsius.
La Braşov, o situaţia aproape asemănătoare cu cea de pe Valea Parhovei, cu sigura diferenţă că în Noaptea de Ajun se anunţă o minimă mai mică, de 0 grade Celsius, iar în noaptea de sâmbătă, o temperatură mai mare, de – 3 grade Celsius.
Pe Litoral, în ziua de Ajun aproape că e vreme de plajă la + 13 grade Celsius în condiţii de „Cer variabil cu soare” , în Noaptea de Ajun, se aşteaptă „Ploaie slabă” şi + 2 grade Celsius, iar de Crăciun va „Ploua” toată ziua, când se anunţă + 10 grade Celsius iar seara, în aceleaşi condiţii, + 2 grade Celsius.
ACTUALIZARE: Şi site-ul wunderground.com indică pentru oraşele din sudulr României un Ajun ploios, cu temperaturi pozitive.