PNL îl acuză pe Ponta de intrigi politice

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, îl acuză pe Victor Ponta care a vorbit din nou luni despre „refacerea” USL, de „demagogie” şi „intrigi politice”.

„Vă solicit în mod public să renunţaţi la demagogia care vă caracterizează discursul din ultima perioadă şi să vă concentraţi pe activitatea guvernamentală, care să servească intereselor cetăţenilor şi să se traducă într-o viaţă mai bună pentru oameni. Este timpul să lăsaţi deoparte intrigile politice, dublul limbaj şi să găsiţi cu prioritate soluţii la problemele românilor: locuri de muncă, reducerea CAS, neimpozitarea profitului reinvestit, criza medicamentelor, absorbţia fondurilor europene”, afirmă Pocora, potrivit unui comunicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai susţine că în mod contrar afirmaţiilor publice ale lui Ponta referitoare la refacerea USL, „faptele demonstrează însă că aceasta este o minciună şi asistăm doar la declaraţii politicianiste şi făţarnice”.

„Degeaba invocaţi la centru refacerea USL, când în teritoriu reprezentanţii PSD încheie pe bandă rulantă acorduri de colaborare cu PDL. Pare că aţi uitat că Uniunea Social Liberală şi-a încetat existenţa tocmai din cauza nerespectării de către dumneavoastră a angajamentelor asumate faţă de PNL. Noi am dorit o Românie puternică, dumneavoastră doar un PSD puternic”, mai spune Pocora.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai afirmă că a constatat că „PSD nu şi-a schimbat mentalităţile şi practicile, care sunt aceleaşi din perioada 2000-2004, ba chiar şi le-a îmbogăţit cu deprinderi patentate de Traian Băsescu”.

Reacţia purtătorului de cuvânt al PNL vine după ce Victor Ponta le-a spus, luni, membrilor coonducerii PSD, reuniţi în şedinţa BPN, să rămână în relaţii bune cu liberalii pentru că după 25 mai, respectiv după alegerile europarlamentare, vor fi din nou împreună.

„Vă rog pe toţi să transmiteţi în teritoriu că avem nevoie de toate forţele şi de toţi aliaţii, inclusiv o să vă rog pe cât posibil – pe la Iaşi e mai greu – dar în rest cred că se poate să rămânem în relaţii bune cu liberalii, pentru că după 25 mai eu cred că vom fi nou împreună”, a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.