Poliţia Capitalei face verificări cu privire la înstrăinarea unui imobil din sectorul 1 care ar aparţine Academiei Române şi care ar fi fost înstrăinat în anul 2009 chiar de secretarul general al instituţiei, au declarat miercuri pentru AGERPRES oficiali ai DGPMB.
Potrivit acestora, sesizarea a fost făcută de Curtea de Conturi şi face referire la secretarul general al Academiei Române, care ar fi înstrăinat imobilul, aflat în patrimoniul instituţiei publice, unei alte persoane.
Poliţiştii bucureşteni fac verificări cu privire la modalitatea înstrăinării şi respectării legii în cazul de faţă.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.