Politica din provincie e una și aceeași cu politica din capitală

Cum pregătirile pentru întâmpinarea lui Balthazar, liberalul – socialist – liber schimbist necesitau sume importante de bani, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, ne-a oferit un împrumut nesperat, ce ușurare, chiar nouă, conservatorilor din provincie, ha, ha, ha.

Domnul Lubomir? Avea el un interes. Ar fi vrut ca Balthazar să-l ajute să obţină o linie de credit de la un consorţiu bancar britanic despre care citise într-o gazetă. Intenţia lui a fost criticată adeseori de partida socialistă care nu vedea cu ochi buni această întreprindere, socialiști, ce să mai spui?! Bineînţeles că am turnat şi noi gaz peste foc. Să-i mărturisească dragoste eternă.

Prostii, ce să mai vorbim? Şi uite-l pe Balthazar, uite-l domnule! Omul providențial care reuşise să comunice cu lumea virtuală într-un fel nemaivăzut și nemaiauzit! Ne aducea, de bună seamă, mesaje importante din lumea de dincolo de ecran. Ne aducea harta comorii lui Bibescu și noi instrucțiuni despre felul în care am putea deveni nemuritori și invizibili. Ha, ha, ha! Nici nu ne-a băgat în seamă. Vivaldi, tambur-majorul, a rămas cu bastonul lui de argint spânzurat în aer.

Poetesa Carmen a scăpat foile pe care-şi scrisese discursul, primarul Barzulis a fost luat de puhoiul de lume. Balthazar a trecut valvârtej. Se tot juca cu un telefon mobil de ultimă generație, bip, bip, bip, climb, climb, climb. Râdea şi fluiera! A căzut într-o gură de canal. Chiar în faţa gării, nu departe de chioșcul de ziare. Şi-a frânt gâtul. A murit pe loc. Dar eu nu sunt Pompiliu Stroescu, pe onoarea mea. Și mă dau în vânt după șerbetul din flori de asdrubal, o nebunie, să încercați și voi. Bunica mea, care locuia într-o căsuță de zahăr în Alhombra, mi-a vorbit pentru prima oară despre fabulațiile văluritoare ale celor din București. Bunica mea făcea șerbet din flori de asdrubal.

Mâncam șerbet și mă murdăream până la urechi. De multe ori, pe gardul de acadea, venea un bărzoi liliachiu care spunea niște prostii de mai mare râsul. Un lăudăros fără pereche. Ai văzut balenele vorbitoare din Lima? Ai ascultat cântecul bureților de mare ieșiți cu burticile la soare pe cheiul Senei? Ai căscat gura la văluririle buclucașe care au dat buzna pe străzile din Chicago? Ai zărit spinările umede ale rechinilor melancolici din Oran? L-am botezat îndată. I-am zis domnul bărzuliu liliachizos.

Bărzoiul nu a avut nimic de obiectat. N-am chiar nimicuța împotrivă dacă mătăluță o să-i spui domnului bărzuliu liliachizos unde e comoara. Și-o să-ți dau o stea de mare din Cairo! Într-o bună zi domnul bărzuliu liliachizos n-a mai venit pe gardul de acadea, n-a mai venit. În ziua aceea, țin bine minte, am întâlnit-o în sfârșit pe Eleonora. Rudolf, frizerul fără foarfece, s-ar fi îndrăgostit de ea numaidecât dacă ar fi putut s-o zărească în vreun fel. Și Arcibald, armurierul, și comisarul Terente, și marxiștii lui Gore și neprihăniții argintii din Alhombra la fel. Eleonora trecea pe la bunica mea de ani și ani, stăteau amândouă la o cafea, flecăreau.

Crezi că știa careva din Alhombra chestia asta? Nu. Numai bunica mea știa, pot să jur. Eleonora nu se arăta nimănui altcuiva decât bunicii mele. Avea o pălărie de pai uriașă, bordată cu flori de câmp albăstrii și rozalii. Avea o bicicletă faină de tot cumpărată din Lyon, ah, ce bicicletă! O găsise pe eMag. Eleonora aducea de fiecare dată prăjiturele. Simțeam aroma aceea umblând hai-hui prin toata căsuța dar n-o zăream deloc pe Eleonora, nu venise timpul. Dar ce e timpul dacă prezentul, trecutul și viitorul se află mereu în același plan, mereu în același moment magnetic, mereu dar mereu în același punct vălurit și văluritor spre bulversarea noastră?!

Sau poate spre încântarea noastră? Cine mai știe? Comis-voiajorul cașaloților mi-a vorbit cândva despre Eleonora. Bunica ta, Eleonora, e o femeie și jumătate, să știi, am iubit-o în liceu dar n-a fost să fie. Pe vremea aceea m-au trimis la muncă pe crucișătoarele imperiale. Dar zi-mi, așa, la ureche, unde a îngropat comoara Bibescu? Nu spun la nimeni, jur pe onoarea mea de voiajor.