Eruba, Eruba, răcnesc osmanhii călărind în draci cămilele sângerii sub discul soarelui curb din Guantila iar politica mondială e pe chituci. Aproape m-am vălurit spre nord când dinspre Guantila se aud niște paşi. Credeam că e Rusia. Credeam că e China. Credeam că e America, vai de ea!
Să fie prinţesa Famala? Ea vine cu pas uşor, căutându-mă pe sub pietre, răscolind tufişurile arse de soare, oh, prinţesă!
Toată suflarea din Guantila ar vrea să mă găsească pe seară când fântânile respiră uşurate, când cămilele se prefac în stane de piatră, când astronomii preabunului împărat descoperă cometa văluritoare dincolo de orizontul vizibil.
Eruba sunt eu, bineînţeles. Dar ce fel de EU? Sunt o fiinţă fabuloasă vălurită de vocile oamenilor sau strivită între nori de câmpurile magnetice? Şi de ce mă caută toţi în draci?
Îl aud pe astronomul Ecsvastru strigând că Eruba este însuşi Principiul Locomotor al universului plin de universuri. Un războinic destoinic din Guantila şopteşte iubovnicei sale că Eruba este o iarbă făcătoare de minuni şi că un singur fir e de ajuns să poţi trece de Porţile Vălurite ale Timpului, ce tevatură interstelară! Politica mondială e pe chituci!
Dar pe mine nu mă întreabă nimeni? Hei, oameni buni! Uite la ei, trec pe lângă mine în goana cailor şi nici nu se sinchisesc!
Mă caută acolo unde nu sunt! De ce sunt atât de orbi? Mă aşez pe nisip! Ei, mă pot aşeza pe nisip! Am o formă oarecare, da! Mă simt mai bine.
Dar sunt eu oare invizibil? Bobolina din Ehren ar putea şti. Tunelez subspaţiul şi intru în gândurile ei. Nici Bobolinei nu-i pasă de mine.
Eruba, Eruba, strigă nişte copii zbenguitori stropindu-se cu apă din bălţile de la periferiile calcinate ale mândrei Guantila.
Poate că aşa trebuie să fiu, un cuvânt ars pe buze arse. Şi eu, caraghiosul de mine, care credeam că sunt un principiu. Asta e, politica mondială e pe chituci!
Înmulţirea fiinţelor la nesfârşit ţine de o economie a viului dar şi de filozofia textului.
De temerea sa. Poate că autoritatea este neutră, pe fond. Poate că Politica nu există ca stare. Atunci nu există un text prestabilit. Nu există nimic. Totul nu e decât o fulguraţie, iar Politica o aparenţă. Pentru noi ea pare însă pe deplin consistentă, un drog.
De la început şi până la sfârşit încercăm să descifrăm. Lectură plictisită sau insurgentă.
Aşa par a fi lucrurile. În lipsa metodei şi a enciclopediei, orice spirit aparţinător textului fundamental poate oferi diverse interpretări, diverse soluţii. Ele nu sunt utile Politicii în nici un fel. Umplu doar singurătatea fiinţei. Altminteri luat cu asalt de psihanalişti, de hermeneuţi şi argonauţi. Singurătatea cititorului de texte este violentată fără odihnă.
Iar Politica Mondială, pe chituci fiind, îl amăgeşte folosindu-l cu cinism, nemiloasă.
iarba? sau ai gasit ceva mai bun?