Ponta: Acum mi-am pus haina de președinte

Victor Ponta a fost validat candidat al PSD pentru alegerile prezidențiale din noiembrie în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia. După validare, Ponta și-a început discursul în fața pesediștilor spunând: „Am stat până acum în cămașă de prim-ministru, acum mi-am pus haina de președinte”.

Totodată, în discursul susţinut în faţa Congresului PSD de la Alba Iulia, Ponta a susținut din nou că este mândru că este român, că este PSD-ist, spunând dorește să fie un președinte care să realizeze pentru a doua oară Marea Unire.

„Vreau să ne asumăm cu toţii un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români şi-au dat viaţa în primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire. Vreau şi vă rog să fiţi alături de mine pentru ca, la o sută de ani, să fim acea ţară mândră, puternică, respectată pe care strămoşii noştri aflaţi aici în urmă cu 96 de ani şi-au dorit-o. Acesta e angajamentul meu, acesta e apelul meu către toţi românii, să facem împreună a doua oară Marea Unire a României”, a spus Ponta.

Ponta a susținut că, alături de PSD, a dovedit dincolo de vorbe, prin fapte. „Ați dovedit dvs., în primul rând (…), cel mai mare partid al țării, care nu a reușit să câștige alegerile din 2004 încoace, am reușit să le arătăm că ne putem schimba noi. Am îndreptat lucruri care erau de îndreptat și suntem de fiecare dată promotorii adevărați ai schimbării în România. (…) PSD este cu adevărat partidul care s-a schimbat cel mai mult și care poate să schimbe cu adevărat România. Schimbarea înseamnă un alt mod de a face politică”, a mai spus liderul PSD în discursul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.