Ponta: Afirmațiile președintelui, cel mai grav act de împiedicare a justiției din ultimii 25 de ani

Premierul Victor Ponta a declarat joi că afirmațiile făcute de președintele Traian Băsescu…

Ponta: Afirmațiile președintelui, cel mai grav act de împiedicare a justiției din ultimii 25 de ani

Premierul Victor Ponta a declarat joi că afirmațiile făcute de președintele Traian Băsescu…

Premierul Victor Ponta a declarat joi că afirmațiile făcute de președintele Traian Băsescu la adresa magistraților din CSM reprezintă „cel mai grav act” de „împiedicare a justiției” pe care l-a putut vedea din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani.

„Am urmărit puțin, nu în totalitate, declarația domnului președinte Băsescu. Domnia sa era foarte agitat, foarte tulburat. L-am văzut, s-a certat cu magistrații de la CSM. Dacă vorbim de împiedicarea independenței justiției cred că este cel mai grav act pe care l-am văzut vreodată din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani. După aceea s-a certat cu pensionarii, după aceea cu dumneavoastră, cu jurnaliștii, articolul 276, că afectați independența justiției.(…) După care s-a mai răfuit și cu muncitorii de la Lukoil și cu ceilalți”, a declarat premierul joi la Palatul Victoria.

Ponta a adăugat că declarațiile făcute de Băsescu, pe care le-a calificat drept pripite și intempestive, pot afecta domeniile la care a făcut referire șeful statului.

„Acest gen de declarații făcute pripit, intempestiv și oarecum la nervi sau la tulburare nu sunt benefice niciunuia dintre domeniile vizate, fie că e vorba de justiție, fie că e vorba de activitatea guvernamentală, fie că e vorba de energie, care e un sector esențial, strategic, al României”, a mai declarat premierul.

Președintele Traian Băsescu a declarat joi că își menține declarația făcută la data când a decis să aprobe cererea de începere a urmăririi penale în cazul celor cinci foști miniștri, susținând că magistratul care a considerat că a dat date din dosarul Microsoft minte.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.