Ponta, către poștași: E inadmisibil! Poate începem plata pensiilor prin card

Problemele angajaţilor de la Poşta Română sunt de înţeles, dar este inadmisibil ca aceştia să se răzbune pe pensionari, mai ales că societatea mai trăieşte doar pentru că Guvernul plăteşte pensiile prin intermediul poştei, afirmă premierul Ponta, avertizând că pensiile pot fi plătite şi prin card, transmite MEDIAFAX.

Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, luni şi marţi, nemulţumiţi că managementul Poştei Române vrea să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.

Liderul sindical Matei Brătianu a declarat că Poşta Română ar putea să disponibilizeze în acest an un număr de 4.000 de salariaţi, din totalul de 32.000, ca urmare a scăderii volumului de prestaţii poştale, numărul fiind estimativ şi calculat în baza normativului de activitate din 2011.

El a adăugat că, din infomaţiile prezentate de conducerea Poştei Române, societatea nu poate achita salarii compensatorii, întrucât pe baza veniturilor estimate pentru acest an compania poate plăti salariile celor 32.000 de angajaţi până la 30 septembrie.

Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă, care este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania având 32.124 angajaţi, conform datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice.

Autorităţile vor să privatizeze în acest an operatorul naţional poştal, pentru care aşteaptă oferte până la 28 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.