Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Bistriţa, că „e o prostie ideea că pe medicii îi faci funcţionari publici” şi că aceştia trebuie să aibă dreptul de a obţine şi alte venituri, în acest sens fiind în lucru un proiect de lege discutat cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, transmite MEDIAFAX.
„E vorba de un proiect de lege, dar vă spun direct: medicii nu au de ce să fie funcţionari publici sau să fie trataţi ca funcţionari publici. E o prostie ideea că pe medici îi faci funcţionari publici. Trebuie să aibă dreptul de a obţine şi alte venituri. E o discuţie mai lungă pe care am avut-o cu Colegiul Medicilor şi e vorba de o reformă reală a statutului medicilor şi a personalului medical. Eu sunt de părere că trebuie să aibă o relaţie contractuală doar şi exclusiv cu spitalul, cu unitatea în care lucrează şi, din acest punct de vedere, să aibă acces şi la alt gen de venituri”, a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.
Premierul a explicat că va detalia subiectul la Ministerul Sănătăţii împreună cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.
Răspunzând unei întrebări, Victor Ponta s-a referit şi la şansele ca veniturile angajaţilor din sănătate să crească.