Ponta: Era bine să închidem problema Statutului parlamentarilor

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că, în opinia sa, era bine să se închidă problema Statutului deputaţilor şi senatorilor dându-se un vot în plen, pentru a se opri demagogia privind marile privilegii, el arătând că regretă incidentul legat de neînţelegerile dintre PSD şi PNL pe această temă.

„Eu am susţinut punctul de vedere al domnului Zgonea. M-a consultat, ştiu, cred că era foarte bine ca azi să închidem această discuţie tocmai ca să nu mai lăsăm demagogia să funcţioneaze, că nu am înţeles exact care sunt marile privilegii. (…) Eu spun doar că nu e bine pentru Parlament, pentru că iar începe să se vorbească de privilegii care nu există”, a spus Ponta.

El a admis că PSD şi PNL au fost pe poziţii opuse în ceea ce priveşte un articol din Statut şi a arătat că este dreptul senatorului liberal Tudor Chiuariu să-şi susţină amendamentul.

„Asta e. Colegii de la PNL au considerat altfel. Ceea ce s-a discutat înainte la comisie nu a mai fost valabil în plen. Ştiu că în comisie s-a votat, aşa cum cred că era bine să se voteze, în plen nu s-a votat. Regret incidentul. E amendamentul domnului Chiuariu şi e dreptul său să-l susţină”, a spus Ponta.

El a precizat că, probabil, există şi parlamentari PSD care sunt de acord cu amendametul depus de liberalul Chiuariu.

„Plenul va decide săptămâna viitoare la vot. Eu o să votez pentru versiunea în care să nu mai lăsăm loc la interpretări”, a spus Ponta.

Parlamentul a decis, joi, să retrimită pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile lui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilităţile şi a anunţat că va vota împotrivă.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.