Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Târgu-Jiu, că va plăti cu fonduri de la Guvern o comisie formată din specialiști din Franța și România, care să analizeze dacă lucrările de reabilitare efectuate la Poarta Sărutului au fost realizate corespunzător.
Ponta a fost prezent la Târgu-Jiu, unde a participat la conferința „Geneza ansamblului brâncușian”, iar apoi a mers să vadă opera brâncușiană „Poarta Sărutului”, a cărei recepție tehnică la lucrările de reabilitare a fost întreruptă joi, din cauză că proiectantul a refuzat să semneze documentația, semnalând mai multe nereguli.
Ponta a precizat că nu este specialist și nu se pricepe să analizeze monumentul, dar va plăti cu bani de la Guvern o comisie independentă care să analizeze modul în care au fost efectuate lucrările la monument.
„O să plătim noi de la Guvern o comisie independentă, nu din România, ca să nu ziceți că ține cu ministerul (Ministerul Culturii n.r) sau ține cu ceilalți, o să vină încoace, o să evalueze, dacă s-a făcut prost, luăm toți banii înapoi, dacă s-a făcut bine, s-a făcut bine. Altă soluție n-am, că așa ne dăm cu părerea, ne uităm, chiar nu suntem specialiști. O să luăm profesori și din Franța și din România, că așa la ochi ne uităm și ne dăm cu părerea. Dacă e cineva care a greșit, dacă a făcut fără autorizație, sigur că îi tragem la răspundere, dacă n-a greșit nimeni, hai să nu mai facem scandal dacă nu e adevărat. Să ne pregătim, că la anul trebuie să reparăm Coloana Infinitului și înțeleg că va fi tot cu scandal, de dinainte să înceapă reparația”, a declaratVictor Ponta, citat de Agerpres.
La Târgu-Jiu a fost și directorul Institutului Național al Patrimoniului (INP), Alexandru Muraru, care a declarat că recepția tehnică a lucrărilor efectuate la „Poarta Sărutului” a fost semnată vineri. Acesta i-a explicat premierului că lucrările s-au desfășurat conform legii și că nu există motive de îngrijorare.
„Imaginile cu spălatul sunt din 3 iulie, a fost un hidrogomaj, o lucrare contractată de Centrul Municipal de Cultură, nu are legătură cu lucrarea efectuată recent. Ultima restaurare s-a făcut în 2003 și cu soluția de acum va dura 10 ani, dar anul viitor venim cu un proiect să o readucem în starea inițială, adică fără plumb peste partea de sus. Procesul verbal de recepție a fost semnat vineri”, a spus șeful INP.
Proiectantul Dorin Dănilă a refuzat joi să semneze documentele tehnice de recepție a lucrărilor de reabilitare a Porții Sărutului, pe fondul neînțelegerilor cu comisia de recepție. El a declarat că nu a fost chemat la licitația pentru desemnarea firmei care a efectuat reabilitarea monumentului și nici nu știa că au început lucrările. Dănilă a punctat că, din cauza spălării cu jet de apă, acțiune ce s-a derulat fără aviz, „Poarta Sărutului” s-a îngălbenit.
Institutul Național al Patrimoniului (INP) a alocat aproximativ 370.000 de lei pentru realizarea proiectului de restaurare și conservare a operei care face parte din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”.
Potrivit institutului, lucrările care au fost executate la „Poarta Sărutului” au inclus înlocuirea tablei de plumb existente, aplicarea unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare.
„Poarta Sărutului” a lui Constantin Brâncuși reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din România, reabilitarea acestuia constituind în 2013 o prioritate pentru INP o prioritate în vederea depunerii candidaturii Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu pentru includerea în patrimoniul UNESCO.
Premierul a menționat că acest scandal nu afectează introducerea operelor în patrimoniul UNESCO, punctând că, alături de primul ministru al Franței, a semnat scrisoarea de susținere și se fac toate eforturile pentru ca decizia să fie una pozitivă.
Totodată, premierul a afirmat că dacă va fi nevoie, vor fi alocați bani și pentru alte lucrări de întreținere și reparații ale operelor brâncușiene.