Ponta: Nu mi-e drag de Băsescu, dar mă duc la Cotroceni

Traian Băsescu vrea o consultare cu premierul, însă acesta spune că nu e persoana potrivită.
Reducerea CAS este o măsură a Parlamentului, a explicat Victor Ponta, miercuri, într-o emisiune Tv.
Invitat de președintele Traian Băsescu pentru consultări pe tema CAS, Victor Ponta a spus că se va duce la consultări cu președintele, din respect pentru instituțiile statului, deși acesta oricum nu prea îl ascultă.

Referitor la guvern, Ponta a spus că niciodată nu va merge la Cotroceni cât timp este el prim-ministru.
„Eu am avut întotdeauna şi cât voi fi prim-ministru voi avea aceeaşi atitudine: nu a fost niciodată şi nici nu va merge, cât sunt eu prim-ministru, Guvernul la Cotroceni. Guvernul e la Piaţa Victoriei, dacă vrea preşedintele, să avem tot felul de invitaţi pe acolo, poate să treacă. Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus şi cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituţionale şi pentru instituţii, însă în această situaţie concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea şi în unanimitate”, a spus Ponta la Antena 3.

Reducerea CAS va intra în vigoare, a fost mesajul premierului Ponta, indiferent de gesturile iresponsabile ale președintelui Băsescu.

El a arătat că, în această situaţie, preşedintele fie nu poate decât promulga proiectul de lege sau să retrimită documentul în Parlament, unde va fi votat din nou în septembrie pentru a fi aplicat din octombrie.
„Dacă îi este drag de mine şi vrea să mă vadă pe la Cotroceni, mie nu mi-e drag de dânsul, dar mă duc, însă Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni şi despre reducerea CAS nu avem ce discuta pentru că e o lege votată de Parlament. Dacă vrea, să discute cu Parlamentul, dar nu cred că vrea să convoace tot Parlamentul la Cotroceni”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu nu este convins de oportunitatea diminuării CAS.
Este motivul pentru care vrea să discute cu premierul.
Într-o intervenție TV, președintele l-a atacat pe premier spunând că măsura privind reducerea CAS ar urma să împovăreze populația constrânsă să acopere deficitul generat prin aplicarea acestei măsuri.

„Cred că una din ţintele Guvernului pentru a acoperi deficitul suplimentar de 5,5 miliarde creat la fonul de pensii va fi creşterea de două la trei ori a taxei pe proprietate, ceea ce va fi extrem de dificil, în mod special pentru pensionari”, a spus Băsescu.
Băsescu a mai spus că nu promulgă legea solicitând guvernului să vină la Cotroceni să explice care sunt sursele din care va fi suportată reducerea CAS.
„Problema este dacă nu punem în risc stabilitatea fiscal-bugetară a ţării şi, în lipsa unor măsuri convingătoare, această măsură pune sub risc acordul cu FMI şi stabilitatea fiscală şi bugetară a ţării”, a susținut Băsescu.

Traian Băsescu a mai precizat că articolul 86 din Constituţie spune că preşedintele poate consulta Guvernul în probleme urgente sau probleme de importanţă deosebită.
Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Ulterior a fost adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.