Ponta: Pacientul România se simte din ce în ce mai rău sub bisturiul lui Jeffrey Franks

Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că nu are rost să discute cu şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks, întrucât ”pacientul” România se simte din ce în ce mai rău sub ”bisturiul” acestuia.

”Să ne vedem cu dl Franks ce să discutăm? E ca şi cum mă văd cu medicul care tocmai a terminat operaţia şi m-a anunţat că pacientul a murit. Ce să vorbesc cu medicul acela? Că domnul Franks ne-a operat, ne operează împreună cu domnul Boc pe post de brancardier sau asistentă. Ne-au tot operat de doi ani şi tot ne este mai rău, tot ne simţim mai rău şi ei tot ne spun că e foarte bine, că ne mai taie ceva. (…) Sincer, toate diagnosticele pe care le-a pus dl. Franks şi toate prognozele – inflaţie scăzută, lapte şi miere care vor curge în urma operaţiilor dureroase – toate s-au dovedit false. Totul e din ce în ce mai rău. Pacientul România se simte din ce în ce mai rău sub bisturiul domnului Franks şi sub coasa domnului Boc. Are rost să facem vizite de curtoazie?”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Acesta a afirmat că Jeffrey Franks nu l-a invitat la discuţii, însă consideră că acestea nici n-ar avea rost, întrucât delegaţia FMI nu ţine cont de propunerile PSD. ”Parcă am vorbit japoneză, n-au reţinut nimic din ce am zis. Iar tot ce au zis ei s-a dovedit nerealist”, a spus el.

Victor Ponta este convins că România se află ”într-un stadiu şi mai grav”, iar, în opinia sa, responsabilitatea aparţine, în primul rând, guvernanţilor.

”Sunt absolut convins că în acest moment România nu numai că nu şi-a vindecat rănile, ci dimpotrivă, poate să intre într-un stadiu şi mai grav. Nu vreau să dau exemple de alte eşecuri ale politicii FMI. Vreau să spun că responsabilitatea nu este a lui Franks. Dl. Franks va pleca din România peste cinci zile şi nu îl mai interesează. Responsabilitatea este a celor care au avut aici posibilitatea să îi spună d-lui Franks ‘asta da, asta nu”’, a arătat Victor Ponta.

Liderul PSD a subliniat că România nu-şi poate reveni atâta timp cât Guvernul Boc face datorii de 25 de miliarde de euro, care nu se regăsesc nici în infrastructură, nici în domenii sociale sau de cercetare, iar administraţia e ”100% politizată şi 100% coruptă”.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.