Ponta: Pentru prima dată la sărbătoarea Unirii Principatelor românii nu au mai făcut reproşuri

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara că este pentru prima oară după câţiva ani când la sărbătoarea Unirii Principatelor Române nu s-au mai auzit reproşuri din partea oamenilor la adresa politicienilor şi a remarcat că s-a instaurat o stare de normalitate care doreşte să se perpetueze.

„A fost prima dată după doi, trei ani când oamenii nu au mai fost foarte supăraţi la comemorarea acestui moment istoric” şi „nu s-au mai auzit reproşuri, vorbe rele din partea participanţilor”, a spus primul ministru într-o conferinţă de presă ad-hoc la finalul manifestărilor de la Focşani, citată de Agerpres.

„Cred că este o stare de normalitate pe care ne-o doream cu toţii, pe care o dorim perpetuată”, a subliniat premierul.

Întrebat despre lipsa lui Traian Băsescu de la manifestările de la Iaşi şi Focşani, Victor Ponta a apreciat că acesta este riscul erodării în funcţie şi a precizat că este conştient că în fiecare an se strâng şi nemulţumiri la adresa guvernării.

„Vreau să fiu foarte sincer, după nişte ani de guvernare care vor eroda, s-ar putea să nu mai fim nici noi aşa în mulţime. Nu mă bucur de răul altuia. Aş vrea ca şi anul viitor să simt bucuria participării din acest an, dar sunt conştient că în fiecare an nou se strâng şi nemulţumiri, nu doar mulţumiri la adresa guvernării”, a declarat Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.