O persoană va putea achiziţiona cartele de telefon pre-pay doar pe baza documentului de identitate, a confirmat premierul Victor Ponta anunțul ministrului justiției, Robert Cazanciuc.
Premierul ţinut să precizeze însă că proiectul de lege care introduce obligativitatea înregistrării identităţii este conform cu practica europenă.
„A existat o discuţie în CSAT legată de introducerea şi în România a unei legislaţii care, ca şi în alte ţări europene, să prevadă obligativitatea unui act de identitate atunci când îţi cumperi un număr de cartelă pre-pay. Am făcut un proiect de lege conform discuţiilor din CSAT şi practicii europene, se transmite la Parlament şi Parlamentul, în urma unor dezbateri şi a informării opiniei publice, poate să ia decizia ca, de la 1 ianuarie 2015, să funcţioneze acest sistem” , a spus Ponta.
Ponta a reamintit că subiectul a făcut obiectul unei discuţii în CSAT.
„Obiectul discuţiei din CSAT a fost că s-a constatat, nu neapărat în România, că aceste cartele neînregistrate sunt folosite pentru săvârşirea unor acte de terorism, a unor acte extrem de grave”, a mai spus premierul.
Cei care deţin o cartelă pre-pay vor fi obligaţi să se înregistreze la operatorul de telefonie cu un act de identitate, sub sancţiunea sistării serviciului.
Întrebat însă ce se întâmplă cu actualii utilizatori, Ponta a răspuns: „Nimic, nu mai poţi să-i mai chemi, e foarte clar. Cred că sunt deja 12 sau 14 milioane de cartele în uz, deci Parlamentul va decide mai departe, dar în mod sigur este o măsură pentru viitor, să nu-i speriem pe cei care au cartele (…).