Ponta promite sprijin pentru un nou investitor care să salveze uzinele Mechel

Premierul Victor Ponta a promis, miercuri, sprijinul Guvernului pentru orice nou investitor care să salveze uzinele din România aparţinând companiei Mechel, dar a spus că Executivul nu poate interveni în această situaţie, fiind vorba despre o firmă privată. „Compania Mechel şi-a închis nu doar în România, în vreo 12 ţări, operaţiunile. Este afectată şi România. […]

cotidianul.ro - Autor

Premierul Victor Ponta a promis, miercuri, sprijinul Guvernului pentru orice nou investitor care să salveze uzinele din România aparţinând companiei Mechel, dar a spus că Executivul nu poate interveni în această situaţie, fiind vorba despre o firmă privată. „Compania Mechel şi-a închis nu doar în România, în vreo 12 ţări, operaţiunile. Este afectată şi România. […]

Premierul Victor Ponta a promis, miercuri, sprijinul Guvernului pentru orice nou investitor care să salveze uzinele din România aparţinând companiei Mechel, dar a spus că Executivul nu poate interveni în această situaţie, fiind vorba despre o firmă privată.

„Compania Mechel şi-a închis nu doar în România, în vreo 12 ţări, operaţiunile. Este afectată şi România. Tot ceea ce ţine de statul român, pentru a ajuta un nou investitor, vom face, însă e vorba de o investiţie privată. Am verificat dacă s-au respectat toate condiţiile la momentul privatizării şi s-au respectat, iar criza în care se află compania este o realitate pe care nici noi, nici alte ţări europene nu am putut să o combatem altfel. Orice sprijin pentru un nou investitor care să salveze acele uzine care ţineau de compania Mechel, o să o facem”, a spus Ponta, întrebat, miercuri, la UBB Cluj, cum comentează situaţia vânzării fabricilor grupului Mechel.

Întrebat totodată despre preţul de vânzare a fabricilor din România, el a răspuns că Mechel este o companie privată „care poate să vândă şi pe două miliarde, şi pe doi lei, pentru că e privată, nu e a statului”.

„Eu nu pot să intervin, după cum nu pot să intervin nici la dumneavoastră, dacă vreţi să vă vindeţi maşina, nu pot să vă spun cât să luaţi pe ea. În realitate, ceea ce se întâmplă cu uzinele din România şi din celelalte ţări europene este un tip de reorganizare faţă de care statul român, fiind vorba de o companie din Rusia, nu are absolut niciun control”, a afirmat Ponta.

Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia vizează compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, potrivit unui comunicat transmis marţi de grupul rus.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.