Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, luni, lui Traian Băsescu, că doreşte să discute despre problema statului social, afirmând că acesta „rămâne sau nu rămâne” chiar şi după ce el nu va mai fi preşedinte, motiv pentru care trebuie discutat dincolo de dezbaterile tipic politice.
„Pe primul punct, pentru noi extrem de important, dvs. aţi ridicat săptămâna trecută problema statului social. Cred că trebuie să o discutăm dincolo de dezbaterile tipic politice, că totuşi statul social rămâne sau nu rămâne şi după ce nu veţi mai fi dvs. preşedinte sau noi în politică, rămâne sau nu”, a spus Ponta.
În acest sens, liderul PSD i-a spus preşedintelui că i-a adus un material redactat pe tema statului social. „Cred că e cel mai important lucru şi dacă reuşim să-l scoatem din polemica obişnuită va fi în avantajul tuturor”, a precizat Ponta.
„E frumos, e cu România socială”, a continuat Ponta. „S-ar putea ca până în 2012 să scrieţi România performantă, de exemplu”, i-a răspuns şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, la TVR, că „mitul Europei social şi al statului social” a căzut. „Sunt convins că a căzut mitul Europei sociale şi al statului social. Numai performanţa poate să facă un stat să crească”, a spus Băsescu.