Liderii Uniunii Social-Liberale au decis, luni, formarea a cinci grupuri de lucru: unul de politică externă, coordonat de Crin Antonescu, unul de politici economice şi sociale, condus de Victor Ponta, dar şi altele pe tema modificării Constituţiei, a legilor electorale şi privind reforma administraţiei.
Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, la finalul primei şedinţe USL, că aceste grupuri încep să lucreze „de mâine” şi că se pot reuni chiar în fiecare zi, dacă este nevoie. „Responsabilii de grupuri sunt numiţi pe baze paritare, de la PSD doi, de la ACD doi”, a precizat social-democratul. El a anunţat că va conduce grupul de politică economică şi socială, în timp ce Antonescu va coordona grupul de politică externă şi europeană.
De altfel, Ponta prefigurase încă de pe 8 ianuarie, cu o lună înainte de parafarea înţelegerii cu PNL, de ce domenii se va ocupa fiecare din cei doi preşedinţi ai PSD şi PNL.