În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Ultimii de pe Gulliver
Gough, rătăcit prin părul lui Gulliver, făcu o faptă bună. Atunci veni zîna cea frumoasă şi-i făgădui îndeplinirea a trei dorinţe.
Gough o rugă să-l scoată la lumină, să-i dea un măr să-l mănînce şi o fată să-l iubească.
Într-o zi, hoinărind prin livada sa, la braţ cu Poyy, Gough, văzînd o liană înaltă ce se căţăra pe copaci, îi povesti fetei cum bîjbîia prin părul lui Gulliver, cum vîna acolo puricii cu lancea şi cum se descurca de minune prin mlaştinile de mătreaţă. Apoi, a doua zi, îi vorbi despre întunericul plin de romantism şi de mister din părul uriaşului. Şi-i povesti şi a treia zi, şi a patra zi.
O dată, făcînd şi Poyy o faptă bună, veni iarăşi zîna cea frumoasă şi-i făgădui împlinirea a două dorinţe. Poyy o rugă s-o ducă în părul lui Gulliver şi să-i dea voie să-l ia cu ea şi pe Gough.
În părul uriaşului cei doi au dus-o greu. Gulliver începea să chelească şi de aceea îşi îngrijea părul cu fel de fel de loţiuni ce îl îmbolnăveau pe Gough de reumatism, iar Poyy contractă o aprindere de plămîni.
Şi, făcînd ei împreună o faptă bună, veni din nou zîna cea frumoasă să le promită îndeplinirea unei dorinţe Însă ei, bolnavi şi bătrîni, fiindu-le teamă să nu vor putea birui o călătorie lungă, dar neavînd nici ce spera în duhoarea şi întunericul din părul lui Gulliver, n-o mai rugară pe zînă nimic. Iar dacă mai făceau fapte bune, le făceau discret şi seara se duceau pe întinderea unde uriaşul începea să chelească mai tare şi de unde puteau privi luna şi stelele.
Doar o singură dată o mai rugară pe zînă să le mai satisfacă o dorinţă, iar zîna veni şi le mai primi rugămintea şi-i lăsă să moară împreună. Ei au fost ultimii oameni din părul lui Gulliver: Gough şi Poyy, un bătrîn reumatic şi o femeie ce tuşea mereu.
Apoi zîna cea generoasă îi acoperi cu mătreaţă şi plecă altundeva, să răsplătească şi acolo oamenii cei buni.
“Pentru a trăi, lasă să trăiască… Ascultă, vezi şi taci.” – (Gracian, 192.)
Fetiţele născute gravide
La Spitalul Clinic Universitar, s-a produs un eveniment care a stîrnit multă vîlvă printre specialişti, penetrînd însă şi în mass-media prin titluri de o şchioapă pe prima pagină a mai tuturor publicaţiilor. Studenta Zettelmeyer-Stoicikov Gudrun a născut la cinci luni o fetiţă sănătoasă de 4,280 kg. Tînăra mamă, în vîrstă de numai 13 ani, a fost considerată şi înaintea acestui fapt un copil minune, mai făcînd oarecare senzaţie performanţa ei de a vorbi opt limbi la trei ani neîmpliniţi şi absolvirea cu brio a bacalaureatului la 11 ani şi jumătate. Studentă eminentă la secţia de Istoria gastronomiei a Facultăţii de Nutriţie Teoretică şi Pedagogică, Gudrun Zettelmeyer-Stoicikov s-a pregătit pentru examenul de licenţă pînă în ultima zi înainte de a naşte, eveniment care a surprins-o cam nepregătită, fiind abia în luna a cincea a sarcinii, ea nădăjduind că atunci cînd îi va veni sorocul va fi deja absolventă şi cu doctoratul susţinut. Dar lucrurile s-au precipitat, copilul a sosit pe lume mult mai repede decît a fost aşteptat – Slavă Domnului că era sănătos! – şi totul ar fi fost socotit în limitele normalului, fiind vorba de Gudrun Zettelmeyer-Stoicikov, care, se ştie, realiza fiecare lucru în mod mult mai rapid decît oricine.
Însă, în cazul ei, n-ajungi să te opreşti dintr-un motiv de uimire, că te şi găseşti într-o nouă situaţie uluitoare. De data aceasta, minunea o constituia faptul că Aristotela-Phythagoreia Zettelmeyer-Stoicikov, cum a fost botezată fetiţa, era în altă stare deja la venirea ei pe lume. Ceea ce este, oricum am lua-o, un record absolut. O comisie de opt specialişti, veniţi din toate colţurile lumii, a supus-o pe mica Aristotela-Phythagoreia la toate testele posibile, constatînd că sarcina este indubitabilă şi că, la paisprezece ani, Gudrun va fi bunica unui băieţel.
Cercetările au relevat că Aristotela-Phythagoreia a fost însămînţată genetic, poate şi ca o consecinţă a vastei culturi livreşti a mamei sale.
Aristotela-Phythagoreia a născut un băiat de 3,200 kg., pe care l-au botezat Mucius Cornelius Gough. El s-a dovedit un copil absolut normal dotat, iar la grădiniţă s-a împrietenit cu Poyy Zeppelin, care la şase luni a născut-o pe Estera Evanghelina, gravidă în luna a şaptea. Aceasta a născut, curînd după aceea, pe Cornelia Gracha, care născuse deja în stare intrauterină pe Amalia Arabella. Amalia Arabella a născut trei generaţi, pe Iudidt, pe Rahela şi pe Rebeca.
Aceste mutări genetică nu erau mutări genetice, s-a constatat, fiind vorba, mult mai degrabă, de un efect al totalei nepotrivite alimentaţii caracteristice vremurilor noastre. Lucrul a fost dovedit ştiinţific şi fără putinţă de replică de Gudrun Zettelmeyer-Stoicikov, în lucrarea ei de doctorat şi în cercetările-i ulterioare, pentru care a şi primit de două consecutiv premiul Nobel.
Gudrun nu împlinise încă nici douăzeci de ani şi era deja stră-stră-stră-străbunică. Situaţia ar fi scăpat de sub control fără cercetările ei de o excepţională valoare teoretică şi practică.
Din păcate, “ceea ce iese din pisică, şoareci mănîncă!”. Amalia-Arabella – după unele păreri strănepoată a lui Gudrun, datorită implicării (nedovedite) a lui Mucius Cornelius Gough – din păcate, Amalia-Arabella s-a ocupat şi ea de la o vîrstă fragedă de Istoria Gastronomiei, preluînd la numai şase ani fotoliul de decan al Facultăţii de Nutriţie Teoretică şi Pedagogică. Într-una dintre contribuţiile ei senzaţionale, ea a reuşit să infirme teoria lui Gudrun şi să dovedească limpede că nutriţia defectuoasă nu poate avea drept consecinţă naşterea de fetiţe gravide.
Aşa că, timp de trei ani, s-au născut încă 27 654 de copile însărcinate. Ritmul cazurilor acestora era tot mai mare şi nu se ştie cum s-ar fi terminat totul dacă Socrata-Platona n-ar fi demonstrat definitiv că toate acestea nu se pot întîmpla. Teoria Socratei-Platona n-a fost niciodată infirmată şi, de atunci, nu s-au mai născut fetiţe gravide.
“Raţiunea şi iubirea nu se prea însoţesc.” – (Shakespeare, Visul unei nopţi…, 3, 1.)
