Poolouri, adică Paranoia Schwartz (23)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

Sărutul

Gough îl dojeni aspru pe fiul său Finch. Acesta i se plînse că, vrînd să se sărute sub clar de lună cu Poyy, constată, spre imensa lui stupoare, că bolta nu mai conţine nici o lună. Era o noapte senină, stele cîte vrei, dar luna ia-o de unde nu-i. Gough era un om serios şi respectat şi nu putea să dea crezare aşa, cu una cu două, vorbelor unui mucos. Îi explică, aşadar, fiului său că luna este pe cer, că şi alte corpuri astronomice nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar că ele se află totuşi undeva, într-un loc anumit din univers şi că după calculele cele mai exacte – aici bătrînul folosi în interesanta sa expunere şi un interesant material didactic intuitiv – după cele mai exacte calcule, deci, luna trebuie să se afle pe boltă, undeva între locul marcat de hornul casei şi vîrful plopului din curte.

Finch oftă în ignoranţa sa şi reveni în grădină pentru a se săruta cu Poyy sub o lună existentă, aritmetic, vorbind. Însă, spre stupoarea sa indolentă, îi fu dat să constate că, între timp, pe cer nu se mai găseau nici măcar stelele. Nevenindu-i s-o mai sărute pe Poyy sub o boltă goală-goală, îi spuse şi noua sa decoperire tatălui său. Acesta, mîhnit de slaba putere de sintetizare a fiului, îi explică pe larg cum vine treaba cu corpurile cereşti existente, indiferente la simţurile noastre atît de imperfecte. Aşa că Finch mai prinse puteri cînd aflase că totul este în regulă şi că pe boltă lucrurile ar putea fi puse şi în faţa celui mai ciufut controlor financiar, fără teama de a apărea un minus la inventar.

Aceasta fiind situaţia, reveni în grădină ca să o sărute, în sfîrşit, pe Poyy lui dragă. Dar, spre nemărginita lui uimire, n-o mai găsi nici pe aceasta acolo. “Nu-i nimic”, îi spuse tatăl său, “o fiinţă nu se poate dezintegra chiar aşa, cum ai zice peşte” şi scoţînd rigla de calcul, îi arătă şi unde se află Poyy… Lui Finch nu-i mai rămînea decît să sărute locul.

Doar că, între timp, dispăru şi Finch însuşi. Ceea ce-l făcu pe bătrîn să-i explice nimănui cum există acesta totuşi. Şi, de atunci, nimeni o sărută cu înfocare pe nimeni, sub o boltă, aritmetic vorbind, plină cu stele.

 

“Cum e soţia, aşa-i şi gospodăria.” – (Cänakya 90; Böhtlingk, Ind. Spr., 4088.)

Soţia iubitoare

Alături de pînza cu “Nevasta frumoasă/ Face mîncarea gustoasă” s-a întîmplat o dramă matrimonială. Gough, bărbatul de pe cealaltă pînză, cea cu “Eu cu drag i-am gătit/ Soţului meu iubit”, nu punea la îndoială sentimentele soţiei sale, dar fu cuprins de disperare cînd, după ani de zile, era obligat să mănînce supa tot sleită – e drept, plină de dragoste –, friptura tot arsă – e drept, cu garnitură de amor înfocat – şi prăjitura tot cu aluat crud şi iubire sinceră. Azi aşa, mîine aşa, pînă ce bietul om s-a săturat şi a părăsit pînza de pe peretele bucătăriei. Dar, spre surprinderea sa, soţia lui continua să-i gătească, bineînţeles tot cu drag, cu toate că el o lăsase de cîteva zile bune. Atunci şi-a dat seama că avertismentul pe care a vrut să i-l dea nevestei era fără conţinut, deoarece ea nu pe el îl iubea, ci doar sentimentul de a-i găti cuiva cu drag. Asta îl enervă cumplit. În felul lui, era de înţeles: ce soţ ar putea privi cu nepăsare amănuntul că nu este indispensabil în căminul său?

Aşa că şi omului nostru îi trebui o vreme pînă să se poată decide cu sînge rece ce să facă şi cum să dreagă. Hotărî să revină pe pînză, pe pînza conjugală, dîndu-şi seama că, de fapt, soţia care “cu drag i-a gătit” era indiferentă la soarta “soţului ei iubit” şi că singurul pedepsit era el, rămas fără de adăpost şi expus pierzaniei.

Doar că, între timp, stăpîna bucătăriei observă că una dintre pînzele de pe perete s-a deşirat într-un mod îngrozitor. Aşa că o luă de acolo, o examină cu luare-aminte şi cusu un alt soţ iubit pentru nevasta care găteşte cu drag (însă, din păcate, atît de lipsit de gust). Noul soţ, pe numele său Finch, deşi stăpîna bucătăriei nu ştia amănuntul respectiv, avea o frunte proeminentă, maxilare puternice şi un gît neverosimil de subţire. Dar era mai puţin pretenţios şi părea mulţumit de meniul servit de soţia lui (cu multă dragoste). Această soţie era înzestrată cu o fire fericită: deşi toată lumea ştia că a părăsit-o primul soţ, ea nu lăsa să se observe nimic pe înfăţişarea ei, fiind în stare să-l primească la fel de proaspătă şi de voioasă pe cel de-al doilea ei bărbat.

Iar primul soţ… Vai de capul lui! Aproape complet deşirat, Gough a încercat zadarnic să-şi caute un nou cămin sau măcar un adăpost cît de cît salubru. A sfîrşit pe făraş, măturat, într-o dimineaţă, de gospodina ce nici nu-l recunoscu. În schimb, Finch, al doilea soţ, deşi cu gîtul atît de neverosimil de subţire, a trăit fericit pînă la ruperea definitivă a pînzei.

 

“Cei fără minte umblă după dorinţele (pentru lucrurile) din afară; de aceea cad în mrejele întinse ale Morţii.” – (Katha-Upanişad, 4., 2.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.