Poolouri, adică Paranoia Schwartz (24)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

Cabana

Vijelia părea că se mai potoleşte. Dar Finch, rătăcit pe acel vîrf de munte, simţea că numai o minune îl mai poate salva. Îi era tot mai greu să înainteze prin zăpada înaltă de un metru şi simţea tot mai nestăvilit imboldul de a se culca în marea aceea ca de puf, în care să doarmă, să doarmă…

Apoi văzu casa…

Între timp, Gough îşi blestema soarta. Îşi făcea bilanţul vieţii, însă lucrurile din jur îi captau atenţia şi, pînă la urmă, adună în socoteală doar bietele boarfe de lîngă el. Locuia într-o casă situată la capătul lumii, singur ca un cîine, printre obiecte urîte, caricaturi jalnice ale viselor sale. Pe întuneric, luminate doar de flăcările focului din sobă, lucrurile mai amăgeau într-o oarecare măsură, ajutate de imaginaţie şi dorinţă. Dar Gough ştia că splendidul scrin sculptat, pe care se minţea că-l are alături, nu este, la lumină, decît un nenorocit de bufet zgîriat, şchiop şi ca vai de el, un fel de simbol al ratării sale. Stătea aşa de cine ştie cînd, patul nu-l atrăgea, ar fi trebuit de prea multă vreme să schimbe aşternuturile, dar n-a făcut nici măcar atît.

Apoi bătu Finch la uşă. Fu o bătaie atît de uşoară, atît de istovită şi de rugătoare, încît Gough nu avu nici o clipă de ce să se teamă. Dimpotrivă, chiar se bucura la gîndul că ar exista cineva apt să-i ucidă măcar pentru cîteva ore singurătatea, apt să-l smulgă din gîndurile sale dureroase. Fu chiar pe punctul de a deschide uşa, însă îşi aminti de mizeria din casă, de faptul că pînă şi feţele de pernă au rămas murdare. Îşi spuse că poate străinul o fi obosit şi va trebui să-l culce şi unde s-o facă în aşternutul neîmprospătat?

Aşa că reveni de la uşă şi se aşeză înapoi lîngă foc. “Se vede, îşi zise el, se vede că pentru mine nu s-a creat decît singurătate” şi-şi blestemă în linişte viaţa ingrată, în care nici măcar o faţă de pernă nu s-a ivit vreodată curată în puţinele cazuri cînd ar fi avut nevoie de ea.

Peste un timp, auzi, din nou, loviturile în uşă, dar erau atît de slabe, încît Gough nu era convins dacă nu s-a înşelat şi prima oară: oare nu cumva dorinţa lui arzătoare de a nu fi singur i-a jucat vreo festă? Se sculă cu gîndul de a merge să se convingă. Însă în uşă îşi spuse că o fi totuşi vreun drumeţ istovit care, odată intrat în casă, va dori să se culce. Iar aşternuturile sale, la fel ca toate lucrurile din casă…

Şi Gough se aşeză înapoi, abătut, lîngă foc şi stătu aşa toată noaptea.

Dimineaţa găsi excursionistul degerat în faţa cabanei. Cu o nesfîrşită milă, Gough îl răsuci pe Finch pe toate părţile şi cînd fu cu adevărat sigur că străinul e mort, deschise ospitalier uşa pentru a-l tîrî înăuntru în încăpere.

Nu-ţi pierde timpul cu dorinţi sau vei sfîrşi rău.” – (papirus egiptean)

Pumnalul şi păpădia

Puţini specialişti în heraldică ar fi în stare să spună cum s-a născut blazonul înfăţişînd un pumnal şi o păpădie pe un cer albastru.

La orizont se profila, sumbră, clopotniţa bisericii învăluită în ceaţă. Finch se furişă cu pumnalul spre perechea tolănită la picioarele bătrînului stejar. Cu un strigăt dement, Finch ridică braţul, gata de a lovi.

În aceeaşi clipă, rola se blocă şi filmul începu să se zbată neputincios pe loc.

Finch rămase o secundă descumpănit, doar mîna îi mai alunecă puţin în jos (din cauza inerţiei). Apoi strigătul i se transformă într-o grimasă isterică, o adevărată mostră de virtuozitate, continuînd într-un horcăit confuz.

Săltîndu-se puţin în cot, Gough îşi prelungi cît îşi prelungi groaza, dar, după un timp, pricepînd situaţia, încercă să se amuze pe seama sărmanului Finch. Vru să-i lege o păpădie de pumnal, însă nu reuşi să rupă floarea şi nici măcar să-şi mişte privirea de la braţul înţepenit deasupra sa. Era, indiscutabil, o situaţie neobişnuită.

Poyy, adunîndu-şi întreaga duioşie şi dragoste, se strădui să-l mobilizeze pe Gough împotriva ticălosului ucigaş. Cu voinţa unită – sublim rezultat a două suflete ce se iubesc –, Gough şi Poyy reuşiră să-şi ridice mîinile cu cîţiva centimetri. Fu un gest abia perceptibil, mai mult rugă decît ameninţare, dar era totuşi o mişcare, şi din ochii lor se putea citi întreaga bucurie puţin rea a îndrăgostiţilor faţă de sărmanele fiinţe din restul universului. Îi vor anina o păpădie de lama pumnalului, gîndeau ei – ar fi fost o pierdere prea mare de energie să şi-o spună, însă nici nu era nevoie –, îi vor anina o păpădie de lama pumnalului ticălosului intrigant, prins în timp ce încerca să ucidă. Ce sfidare mai mare la adresa răului s-ar mai putea născoci? Şi cît de semnificativ va fi gestul!

Încetul cu încetul, Poyy şi Gough ridicară păpădia – tulpina subţire şi patru palme galbene. Floarea li se păru grea, ei ridicau o lume. În ochi aveau un licăr şăgalnic: o păpădie aninată ironic de tăişul care ar fi trebuit să-i ucidă, tăişul pumnalului ce nu mai putea tăia nici măcar un fir de iarbă…

Dar tocmai atunci se refăcu angrenajul, iar Finch îi ucise pe cei doi ţinînd încă, uimiţi, păpădia în mîini.

“… semnele inverse, cu ajutorul cărora ne exprimăm sentimentele prin contrariul lor se citesc atît de limpede…” (Prosut, Sodoma şi Gomora, II, 235.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.