Noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a promis să pună capăt „războiului” din estul Ucrainei, într-un interviu acordat cotidianului Bild şi publicat miercuri, conform Mediafax.
„Suntem într-o situaţie de război în estul Ucrainei, Crimeea a fost ocupată de Rusia şi există o mare instabilitate. Trebuie să reacţionăm”, a declarat Poroşenko, în acest interviu acordat împreună cu fostul campionul mondial la box şi viitor primar al Kievului, Vitali Kliciko.
„Vom pune capăt acestei terori, se duce un adevărat război împotriva ţării noastre”, a continuat el.
Poroşenko mai afirmă că intenţionează să poarte discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru „depăşirea crizei şi favorizarea păcii”, relatează AFP.
„Vom avea discuţii cu Vladimir Putin, pentru detensionarea situaţiei şi favorizarea păcii”, a declarat Poroşenko, ales duminică în funcţia de preşedinte al Ucrainei.
„Când şi unde vor avea loc aceste discuţii nu s-a decis deocamdată”, a spus preşedintele Ucrainei.