Portretul lui Gabriel Oprea, făcut de polițistul Marian Godină

Polițistul Marian Godină, devenit celebru pentru umorul și talentul său de povestitor, îl desființează pe fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea într-o postare pe Facebook. Godină a postat pe rețeaua de socializare un articol din presa centrală despre limuzina lui Oprea din banii DIPI, afirmând că nu își poate da seama dacă fostul vicepremier arată „a hoț, escroc, nesimțit, „prostituat”, criminal, tâlhar sau dacă fața lui le cuprinde pe toate”.

„Nu am înțeles de ce fețele infractorilor se modifică de-a lungul timpului, în funcție de „îndeletnicirea” pe care o au. Hoții au un anumit tip de față, pe prostituate le bungheşti imediat, proxeneții la fel, escrocii au şi ei o mufă aparte, tâlharii arată într-un anume fel, criminalii în serie au şi ei o fizionomie specifică.
Mă uit la fața ăstuia şi nu îmi pot da seama dacă arată a hoț, escroc, nesimțit, „prostituat”, criminal, tâlhar sau dacă fața lui le cuprinde pe toate.
Am citit articolul ăsta (din presa centrală – nr.) şi mi-a stricat ziua de dimineață. Vă dați seama cât de proşti ne cred oamenii ăstia? Cum ne privesc ca pe nişte viermi, de acolo din viața lor luxoasă? Câtă nesimțire îți trebuie ca să spui că ai luat o maşină atât de scumpă pentru că aveai nevoie de protecție, fiind urmărit de un serviciu secret ostil României? Iar dacă ar fi aşa, de câtă prostie ai nevoie să montezi un girofar pe o maşină pe care ai luat-o ca să te „ascundă”? În plus, mă întreb de ce ar fi fost filat nenea ăsta de vreun serviciu secret străin? Oare îi interesa pe spioni cum poate trăi un umanoid fără creier şi voiau să-l răpească pentru nişte teste?
Sunt dezgustat complet…pardon… COMPLECT!”, a scris polițistul pe rețeaua de socializare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.