Povara derivei instituționalizate

România nu este doar greu încercată de către o clasă politică imposibil de dislocat. Situația acesteia are multe componente identice totalitarismului pe care îl promovează direct-indirect. Ameliorarea legislativă nu face obiectul de activitate al niciunui grup de inițiativă din Parlament, CSM, Ministerul Justiției sau societatea civilă. Constituirea piramidală convine tuturor, transformând societatea într-o veritabilă sală de conviețuire virtuală. Lipsesc cu desăvârșire grupurile de reacție la abuzurile interne și externe, care să implice instituțiile și menirea lor constituțională. Invocarea Constituției în instanțe, drept Legea fundamentală în relațiile cu instituțiile publice, în armonizarea și purificarea legislativă sau alte împrejurări reglementate, este, încă, și în anul de grație, o vorbă goală. Ceea ce predomină și constituie autoritatea ține de sistemul mafiot prin care câte un funcționar de la vârf are sub control discriminatoriu întreaga structură obligată, prin interesul direct, să se supună. Interesul public și al persoanelor, în sens social și constituțional, ca fundament de drept, nu există aplicat încă în România. Precaritatea s-a instalat pe fondul inerțiilor totalitare, intregrându-l până la sufocarea minimei funcționalități, aproape în toate domeniile vieții publice.

Evaluarea funcționarilor publici este relativizată și chiar lipsită de sens, în lipsa coercițiilor administrative prin care să fie sancționate disciplinar abaterile de la litera și spiritul legilor. Sub protecția instituțiilor, a imunității pe care o presupun acestea, funcționarii de la toate nivelurile s-au constituit într-o grupă de risc public, fiind deja pe alocuri o amenințare la adresa statului de drept. Nu este instituție în care să nu se regăsească personaje care să nu contrazică flagrant statutul funcționarului public. Evaluarea competențelor, oricât ar fi de probă, este spulberată de incapacitatea de autoreglare constitutivă moral-legală a sistemului. Avem categorii, și nu dintre acelea capabile a se autodetermina prin principiile angajamentelor conștiinței și intelectului, care fac legea fără a se raporta în mod exponențial la aceasta. Poliție, judecători, responsabili cu afacerile statului, primari sunt mici dumnezei care, lipsiți de procedurile instant ale regularizării erorilor sau abaterilor de natură infracțională, supun climatul public unei mortificări și deznădejdi inadmisibile.

În fiecare zi, România face mulți pași spre trecutul totalitarist prin aceste abuzuri care devin norme de conduită în instituții, supradimensionând infracțiunile curente. Legitimarea abuzurilor printr-o argumentație care ar trebui să producă efecte menține confuzia planurilor și un blocaj istoric devastator.
În loc să optimizeze structurile statului, să le confere eficiență prin profesionalismul complex – respectiv, slujirea în mod necondiționat a interesului public – asistăm la disciplinarea corupției instituționalizate. Cei care reprezintă instituțiile statului în acest moment sunt în siajul degradării vizibile a vieții publice și instituționale, o cauză principală. Deși Guvernul actual a promis înghețarea posturilor din sistem, clientela politică este setată tocmai pe ocuparea acestei „piețe a muncii“. Statul social, valorile socialiste – posibil determinant temporar al justiției sociale – nu au nicio acoperire aici și acum, cât instituțiile reprezintă o afacere împreună cu deviata lor finanțare.

Stadiul investițiilor publice și corelativul lor, asimilarea fondurilor europene arată prăbușirea internă parcă fără sfârșit. Instituțiile statului falimentar, multiplicate și subminate cu fiecare campanie electorală, se poziționează, în consecință, pe supraimpozitare sau alte măsuri de-a dreptul fatale mediului economic. Reformarea statului român, nu doar iluzoriile reforme, în cadrele unor măsuri de simplificare și eliberare a sistemului public de zeci, poate sute de mii de angajați inutili, se impune.

Despre Ioan Vieru Articolele 90
Author