Poveste cu pesediști și peneliști

Într-o bună dimineaţă, Aglaia Protopopescu a început să scoată nişte sunete teribil de ciudate de s-au speriat toți primarii de sector, fie ei peneliști sau pesediști. Proprietarul pensiunii în care locuia a somat-o să-şi facă bagajele, iar o vecină a reclamat-o la poliţie.

Duba poliţiei nu a venit pentru că pe plaja Dâmboviței tocmai se prăbuşise un satelit american. Aglaia Protopopescu s-a dus să vadă şi ea ce şi cum. A continuat să scoată sunetele acelea imposibile enervându-i pe reporterii postului local de televiziune şi scoţându-l din pepeni pe un parlamentar sosit la faţa locului.

       Aglaia Protopopescu nu s-a speriat atunci când nişte derbedei au vrut s-o violeze printre boscheţii de pe plajă şi i-a croit voiniceşte cu umbreluţa ei mâncată de molii.

       Arcibald de la Arsenal ne-a povestit seara târziu că Aglaia Protopopescu s-a dus pe digul dinspre Farul Genovez şi că a început să scoată sunete din ce în ce mai asurzitoare. Într-un târziu a apărut un cârd de balene şi Aglaia Protopopescu s-a aruncat în valuri preschimbându-se într-un caşalot.
Analizându-se în laboratorul poliţiei, un fir de păr al fostei soprane, a ajuns la concluzia că ea avea în codul genetic o jumătate de program cetaceic.

       O balenieră finlandeză a dus cu ea un gramofon la Polul Nord şi a reuşit să filmeze caşalotul Protopopescu. Căpitanul balenierei a povestit reporterilor că faimosul exemplar a lăcrimat tot timpul cât prin iarna polară a răsunat glasul cristalin al fostei soprane.
Al treilea război mondial a îngropat povestea asta zguduitoare sub zece milioane de morţi într-o singură noapte.

Pesediștii și peneliștii au căutat-o pe Aglaia Protopopescu sperând să le deslușească această mare taină a lumii. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Politicii. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Politicii fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală.

O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în Politica ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Politica?

Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător.

Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Politicii, iluzorie.