Istoria lui Iosif Budai, Mitropolitul Ardealului originar din Pișchinți

În anul 1680 în fruntea Mitropoliei Ortodoxe ardelene a ajuns pentru scurt timp, până în 1682, vlădica Iosif Budai, un ierarh despre a cărui viaţă se cunosc prea puţine lucruri.

Se ştie că s-a născut în satul hunedorean Pișchinți (com. Romos), din scaunul săsesc al Orăştiei, în jurul anului 1630, într-o veche familie românească de rang nobiliar. Posibil să se fi rugat Domnului în bisericuţa de lemn a localităţii, ce a fost mistuită de flăcări în 1910, menţionată în tabelele tuturor conscripţiilor ecleziastice ale secolelor XVIII-XIX; potrivit tradiţiei locale, în vechea vatră a satului, situată la fruntariile apusene ale vestitului „Câmp al Pâinii”, existase anterior o ctitorie medievală din piatră, distrusă în cursul unei incursiuni turceşti din anii 1658-1660.

Cum la 2 iunie 1680 înaintaşul său, Sava II Brancovici, a fost depus „din dregătoria episcopească şi din cea preoţească” şi întemniţat, soborul protopopilor ardeleni, întrunit la Bălgrad în cursul aceleiaşi luni, l-a ales mitropolit pe Iosif Budai, revenit din Moldova la o dată necunoscută.

Alegerea a fost confirmată de Mihail Apafi I, însuşi domnitorul român Gheorghe Duca al Moldovei recomandându-l principelui pe noul titular.

Însoţit de doi protopopi, Iosif Budai a trecut Carpaţii în Ţara Românească spre a fi hirotonit ierarh. Susţinător al mitropolitului întemniţat, domnitorul Şerban Cantacuzino s-a opus iniţial acestei numiri, considerându-l pe noul ales „uzurpator”. Scrisorile de recomandare ale principelui, cu care se afla în bune relaţii diplomatice, dar şi conştientizarea necesităţii numirii grabnice în fruntea Bisericii transilvănene a unui nou arhipăstor ortodox l-au determinat pe domnul muntean să urgenteze instituirea vlădicului ardelean. Consacrarea în treapta arhierească s-a făcut la Bucureşti, în data de 23 august 1680.

Înaintea hirotoniei, ieromonahul ardelean a fost pus să semneze un act – păstrat în condica de hirotonii a Mitropoliei Ardealului -, în care declara totală supunere faţă de mitropolitul Teodosie şi păstrarea nealterată a tezaurului doctrinar şi canonic răsăritean. În aceeaşi Condică Sfântă a Mitropoliei Ardealului era consemnat şi conţinutul actului său de hirotonire.

După câteva săptămâni de şedere în Ţara Românească, mitropolitul Iosif, ducând cu sine şi o scrisoare a lui Şerban Vodă către principele maghiar, s-a întors acasă. În drum, s-a abătut, probabil, pe la Braşov, doar aşa explicându-se întârzierea cu care Mihail Apafi I îl recunoştea în treapta mitropolitană.

Din punct de vedere jurisdicţional, prin acelaşi act princiar de confirmare i-a fost pusă sub oblăduire întreaga Transilvanie: comitatele Alba, Hunedoara, Turda, Cluj, Cetatea de Baltă (Târnava), Solnocul Dinlăuntru, Solnocul de Mijloc, Crasna, Maramureş şi Bihor, districtele Chioar, Bârsa şi Bistriţa, precum şi scaunele secuieşti şi săseşti; exceptate erau doar Banatul de Severin şi Ţara Făgăraşului. Dată fiind această jurisdicţie extinsă, mitropolitul Iosif, în scurta sa activitate arhipăstorească, nu a reuşit să întreprindă decât o singură vizită canonică mai însemnată, anume în nordul eparhiei sale. Astfel, la începutul anului 1681, ierarhul se găsea în părţile Bistriţei şi Maramureşului, căci, la 2 februarie, din localitatea maramureşeană Ieud adresa magistratului Bistriţei o scrisoare, în care îi mulţumea pentru sprijinul financiar acordat în timpul cercetării parohiilor din districtul Rodnei. Alte date nu s-au păstrat.

Privită în ansamblu, păstorirea mitropolitului Iosif Budai s-a desfăşurat în condiţii vitrege. În Transilvania unii l-am perceput, încă de la început, ca un uzurpator. Nici în Ţara Românească ierarhul nu era privit cu prea multă îngăduinţă.

Nerespectarea „condiţiilor” impuse la numire a constituit, cu siguranţă, motivul înlăturării mitropolitului Iosif Budai de la cârma Bisericii româneşti transilvănene. Din a doua parte a anului 1681, niciun fel de menţiune documentară nu îi mai atestă prezenţa în scaunul vlădicesc al Ardealului. În plus, declaraţia preotului Ioan din Alba Iulia – chemat ca martor în „soborul de judecată”, întrunit la Bălgrad, în 12-13 iulie 1682, pentru înlăturarea mitropolitului Ioasaf (1682-1683) -, potrivit căreia „eu înainte am locuit în Moldova, de unde am venit cu sărmanul domn Iosif Budai înainte de asta cu doi ani”, sugerează că finalul arhipăstoririi sale nu a fost tocmai paşnic.

De altfel, în ceea ce priveşte sfârşitul mitropolitului, s-a emis şi ipoteza identificării lui Iosif Budai cu ierarhul despre care Petru Maior relata, consemnând o mai veche tradiţie orală, că a fost întemniţat, torturat şi ucis, în cetatea Eciu (azi Brâncoveneşti, jud. Mureş), din ordinul principelui Mihail Apafi, la instigarea superintendentului reformat Tofaeus Dobos Mihály (1679-1684): „Iaste trădanie (tradiţie) că şi la cetatea Eciului, în varmeghia Turzii, un vlădică a românilor din Ardeal, aruncat din cetate, fu omorât.

Ba preotul Ioan Ladoş cel bătrân din Săcalu de Margini (azi Săcalu de Pădure), care sat e vecin Eciului, mi-au povestit că lui i-au spus tată-său cum că tatăl lui povestea că, fiind prunc diecuţ şi tată-său preot acolo, în Săcalu de Margini, au fost cu tată-său la îngropăciunea zisului vlădică şi numai amândoi l-au prohodit. Cauza pentru ce fu omorât vlădica acela spun că au fost aceia: că fiind vlădica la prânz cu prinţipul Ardealului, în zisa cetate, şi mâncând vlădica bucate de post după legea Bisearicei Răsăritului, îi zice prinţipul (principele) către vlădica românilor să-i boteze un câine, ce-l avea acolo lângă sine. Vlădica, bine pricepând această poruncă a fi numai spre a batjocori credinţa cea pravoslavnică, răspunse către prinţipul calvin: «De iaste câinele de legea mea, eu îl voiu boteza, iar de iaste de altă lege, să-l boteze preoţii cei de legea aceia! Să-l ispitim pe câine de ce lege iaste». Răspunse prinţipul: «Bine!» Atunci vlădica puse un blid cu fasole înaintea câinelui, care amirosând-o câinele, nu-i plăcu să mănânce. După aceia îi puse câinelui înainte un blid cu carne, din care îndată începu câinele să se îndoape. Atunci zise vlădica către prinţip: «Vezi de-a cui lege e câinele?»”. Dacă identificarea este validă, atunci pe lista martirilor români ar trebui adăugat încă un nume. Ucis – în acest caz – la 16 ianuarie 1682, înaltul ierarh îşi doarme deci somnul de veci undeva în partea veche a cimitirului actual din Brâncoveneşti, amplasat în vecinătatea castelului medieval din Eciu (Écs, Weschen).

Atât Iosif Budai, cât şi ceilalţi ocupanţi ai scaunului vlădicesc ardelean din secolul al XVII-lea au vegheat îndeaproape la menţinerea Ortodoxiei româneşti.

Surse: Gheorghe Cunescu, „Mitropolitul Iosif Budai. La 300 de ani de la moarte (ianuarie 1682)”, în rev. Mitropolia Ardealului, Sibiu, an. 30, nr. 1-3, 1982;

Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti, ed. a II-a, vol. I, Bucureşti, 1928;

Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Dobrei, „Mitropolitul Iosif Budai al Ardealului (1680-1682)”, Revista „Teologie și Istorie”, Arad, 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.