Povestea nesfârşită a României

Dacă încă nu ştiţi cum stau lucrurile la conducerea acestei ţări şi încă mai speraţi în bine, permiteţi-mi să vă împărtăşesc o poveste primită prin mail de la un amic.

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer, îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a târgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpânitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”.

Nu se potriveşte întru totul pentru că acum ştim cu toţii că aşa merg treburile, şi primul înşelat îşi scoate partea de la subordonaţi cu vârf şi îndesat, ba mai mult, nici nu se mai gândeşte dacă omului de rând îi merge în vreun fel, doar pune biruri.

Şi dacă aici merge treaba aşa şi oamenii protesteaza anemic, cum credeţi că pot protesta necuvântatoarele pentru care se dau anual bani, dar la care nu ajunge nici o fărâmă de mâncare?

Şi totuşi există stăpânitori care au înţeles.

Mergând prin ţară am hotărât să intru în primăriile oraşelor respective şi să încerc să vorbesc cu primarii despre problema câinilor. În Medgidia aflu că primarul reuşeşte cu un buget extrem de mic pe care îl oferă unei asociaţii de protecţie a animalelor, GAIA, să ţină sub control numărul câinilor fără stăpân. Asociaţia face sterilizări în masă cu banii ei, iar primăria plăteşte chiria unui loc în care fiinţează această clinică şi îi asigură autorizaţia de funcţionare la standarde europene privind sterilizarea ca fiind singura metodă care a dat roade până acum. Treaba merge bine.

La Feteşti vorbesc cu viceprimarul care, cu toate că a încercat să facă un adapost şi să bage acolo toţi câinii, nu reuşea să rezolve problema. Nu mai spun că avea oameni nepregătiţi şi că acţionau haotic punându-şi lumea în cap. I-am explicat că e o utopie să crezi că poţi băga câinii în adapost şi că ai scăpat de problemă, i-am oferit şi soluţiile, prima fiind acceptarea ajutorului unei ONG care sterilizează, apoi acceptarea sfaturilor şi tuturor cunoştinţelor asociaţiei care întreţine un adăpost, prin care se rulează câinii pentru sterilizare, reîntoarcere în teritoriu şi adopţii. Vicele avea o singură mare problemă, „cât mă costă, că nu avem bani”. Eu răspund, gratis, dacă aveţi deja adăpostul unde putem să facem acţiunea de sterilizare. „Da, dar cât costă??”, întreabă el. Ce buget aţi alocat anul trecut? „12.000 euro, dar sunt şi mai mulţi câini acum.” Atât vă costă ca să oprim înmulţirea lor definitiv.

Oamenii au învăţat că în România „gratis” trebuie să coste mult ca să rezolve o problemă, nu ştiu că există voluntari şi asociaţii care oferă ajutorul, nu informează voluntarii despre acţiunile pe care le întreprind ca să primească ajutor, şi uite-aşa ne tot punem beţe în roate uitând ce înseamnă să colaborezi şi să te bazezi pe ideile altora.

La Pantelimon nu a fost nevoie decât să-i spun primarului că ar trebui să înceapă sterilizarea cu Vier Pfoten şi acesta a spus. „Sună-i, avem totul pregătit, începem mâine. Sterilizarea e singura soluţie să oprim înmulţirea, dar vreau să informez oamenii şi să-i fac să-şi aducă şi câinii personali la sterilizat ca să nu-şi mai abandoneze puiuţii. În lipsa unei legi care să-i oblige prefer să le explic şi să-i fac să colaboreze.”

Mi-am spus, iată, în sfârşit un primar care ştie ce trebuie să facă.