Poveşti plăsmuite în culoare, bronz sau papier maché, la Galeria Mignon

În elegantul şi în acelaşi timp intimul spaţiu al Galeriei Mignon, deschisă cu puţin peste două luni în urmă, vizitatorul are prilejul să întâlnească artişti cu viziuni diferite. Şi nu numai prin intermediul lucrărilor lor, dar, săptămânal, şi printr-o relaţie directă cu un autor sau altul, în cadrul manifestării Întâlnire cu pictori.

Cu un ochi sigur, “stăpânul” galeriei face să dialogheze un portret “clasic” cu un peisaj cu vagi reminiscenţe impresioniste, o natură statică plină de trasparenţe cu o compoziţie cu ascendenţă suprarealistă, un bronz monumental cu instalaţii graţioase de personaje din hârtie.

Ruxandra Papa, Elidal

Numele artiştilor nu sunt dintre cele vehiculate în fiecare zi şi despre care “toată lumea ştie câte ceva”. Unii au avut epoziţii în Bucureşti, alţii au expus în ţară şi în străinătate. Câţiva, deşi încă studenţi, s-au afirmat în expoziţii colective. Iar alţii, cu lucrări remarcabile, sunt autodidacţi.

Unii au ajuns la momentul certitudinilor.

Tiberiu Chelariu s-a dedicat exclusiv portretului. Un studiu temeinic al maeştrilor, o nostalgie după arta americanului John Singer Sargent se dezvăluie în spatele graţioaselor portrete de copii sau în cele de femei, dezvăluind o demnitate şi o eleganţă desăvrşite. Unele dintre ele sunt realizate după fotografii, fie ale unor lucrări sub semnături celebre din istoria artei, fie ale unor personaje ataşante din istoria noastră relativ recentă, ca Principesa Ileana. Puerea în pagină este atent gândită, subiectul fiind scos în evidenţă fie prin fundalul peisagistic, ca în cazul Principesei Ileana, fie prin delicata valorare a culorii de fundal, uneori cu înşelătoare transparenţe.

Imagine din expoziţie

Despre Ruxandra Papa s-a scris nu o dată. Pictura ei, cu rădăcini suprarealiste şi trimiteri intelectualiste prin titlul lucrărilor, cu o gamă cromatică somptuoasă, a putut fi văzută în expoziţii din ţară, dar şi din Canada, Franţa, Olanda, Germania şi Danemarca. Cu studii la Bucureşti şi Malibu, a obţinut Premiul I la International Art Exhibition of Miniature, de la Metro Toronto Convention Centre, Canada, şi a atras atenţia colecţionarilor, dar şi a unor reputaţi critici de artă. ”Pictura Ruxandrei Papa, sub aparenţa ei, dacă vreţi, muzeală, care ne aduce spre o tradiţie de muzeu european (…), ascunde această liberatate a imaginarului, această libertate de a concepe în peisaj implicaţii foarte variate. Arhitecturile niciodată nu vor să câştige o mare densitate; ele sunt nişte semne, ca nişte apariţii spectrale…”, scria Dan Hăulică.

Andreia Gliga, Copacul vieţii

Atenţia cronicarilor de expoziţii a fost atrasă de fiecare dată de “ieşirea în public” a Gabrielei Ricşan, artista care vine spre pictură dinspre scenografia pe care o practică de peste 30 de ani. Numele ei a apărut nu numai pe afişele unor expoziţii de la Galateea sau de la Simeza, dar şi pe cele ale unor pelicule româneşti şi străine datorate unor regizori notorii, dacă ne gândim la Iulian Mihu (Lumina palidă a durerii), la Gheorghe Vitanidis (Clipa) sau Dinu Cocea (Iancu Jianu), dar şi Jeff Burr cu Straigtht into darkness, pentru ale cărui costume a fost distinsă la Festivalul de la Milano.

Andreia Gliga, Vărateca

Peisajele şi mai ales naturile moarte pictate de ea mărturisesc formaţia de bază a artistei prin savanta punere în scenă, prin ştiinţa de a folosi jocul de lumini şi umbre, prin gama artistică nu o dată fastuoasă şi prin balansul continuu între “realitate” şi un accent suprarealist.

Gabriela Ricşan, Glicine în mahala

Puţin cunoscută publicului român, Andreia Gliga ocupă un loc important pe simeza Galeriei Mignon. Născută la Suceava, dar stabilită de 15 ani în Statele Unite, Andreia Gliga a început să picteze abia în 2011. În patru ani, a demonstrat nu numai stăpânirea meşteşugului, dar şi un ochi şi o imaginaţie picturală remarcabile. Compoziţiile ei, păstrând aproape tot timpul contactul cu lumea recognoscibilă, folosită numai ca sursă primară de inspiraţie, dovedesc o esenţializare a contemplării alături de o senzualitate cromatică certă.

Cristian Chiriac, The Last Unicorn

Este interesant şi faptul că organizatorii au decis să prezinte privitorilor evoluţia unor artişti, schimbarea stilului şi mai ales a viziunii picturale. Este cazul, de exemplu, al unei artiste prezente şi ea de relativ puţin timp pe scena expoziţională, Ingrid Juncanariu, interesată în ultima vreme de construirea unor scenografii complexe, cu elemente mecanice, construind o lume în continuă mişcare, în care elementul terestru şi cel fabulos se întâlnesc. Uneori această lume poartă numele Mecanism bizar, alteori se numeşte Delir, dar de fiecare dată închide o contrucţie riguroasă, în care linia şi culoarea se completează reciproc.

Ingrid Juncanariu, Iscoade

Ca întotdeauna în cazul expoziţiilor colective, cronicarul nu poate scrie depre toţi participanţii. Alegerea lui este mai mult sau mai puţin subiectivă, ochiul se opreşte pe compziţiile cu ascendenţă în curente sau direcţii cunoscute ori asupra celor cu totul inedite ca viziune. Este şi cazul expoziţiei de la Galeria Mignon.

Ingrid Juncanariu, Delir

Nu putem omite, totuşi, compoziţiile artistului Răzvan Stanciu, pe care mulţi şi-l amintesc poate din expoziţia de la Palatul Suţu, compoziţii marcate de un expresionism intrinsec, mai ales în portretele servind întrupării unui concept, cum ar fi Abyssal. Aşa cum nu poţi trece indiferent pe lângă peisajele-stare de suflet ale lui Silviu Parascan, pline de un lirism ce mărturiseşte formarea la şcoala ieşeană.

Răzvan Stanciu, Abyssal

La Cristian Chiriac, peisajelor construite cu grijă pentru lumină şi reflexele ei asupra caselor sau arborilor li se alătură elementele imaginarului, ca în The Last Unicorn.

Şi lista ar putea fi continuată.

Silviu Parascan, Creta Hania

Am lăsat pentru final, în mod special, lumea din papier maché, plină de umor şi eleganţă, a instalaţiilor Corei Giodic-Postelnicu. Cu o îndelungă practică în butaforie de teatru, ea realizează mici “sculpturi” alegând cu grijă culoarea hârtiei, imprimând personalitate distinctă, caracterizând fiecare personaj. Instalaţiile ei pot fi admirate ca atare, pot fi sursa unei poveşti. În orice caz, ele încântă privitorul, aşa cum au făcut-o în numeroasele sale expoziţii de la Sala Dalles, de la Galeria Apollo, de la Galeria Orizont sau de la Palatul Mogoşoaia, dar şi din Suedia.

Cora Giodic-Postelnicu, Clovni mari

Galeria Mignon oferă iubitorului de artă un ceas de “conversaţie” cu lumi diverse, cu lucrări pentru toate gusturile, într-un spaţiu intim pe care mulţi dintre noi şi-l visează.