Pr. Iustin Pârvu, chip blând, paşnic, plin de bunătate

Mulți și-ar fi dorit să fie sfânt,  nemuritor alături de ceilalți  16 de curând canonizați de către Patriarhia Română. Chiar și așa, în sufletele multor creștini Părintele Iustin Pârvu așa și este, un sfânt.

Ne rămân în amintire cuvinte memorabile prin care a deslușit semnele vremurilor noastre.

Pe patul de suferință, Părintele Iustin a fost întrebat de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, ce cuvânt lasă poporului român.

„Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată„,

Părintele Iustin Pârvu s-a născut  într-o zi de  10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, la acea vreme comuna Călugăreni, judeţul Neamţ.

”Naşterea în ceruri a Părintelui Iustin Pârvu, survenită în ziua de 16 iunie din anul mântuirii 2013, s-a răspândit ca un fulger de la o margine la alta a Ortodoxiei româneşti şi nu numai. Evenimentul a produs, cum era şi firesc, pentru unii sentimente de angoasă, multă întristare, durere, compasiune, doliu, mai ales în rândul mulţimilor de fii şi fiice duhovniceşti cărora părintele Iustin le-a fost ghid spiritual. Pentru alţii, a fost un fel de eliberare şi bucurie duhovnicească pascală, pentru că au fost martorii sărbătorii de trecere a unui mare avvă în transcendentul divin.

În ziua de joi, 20 iunie, am fost prezent la funeraliile părintelui din Mănăstirea ”Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Petru Vodă, ctitoria sa, la care au participat sute de preoţi, călugări și călugăriţe și zeci de mii de credincioşi.

Văzând atâţia credincioşi din toate categoriile sociale şi clericale, am văzut cu ochii sufletului imaginea Bisericii nedivizate şi, în același timp, comuniunea de persoane care participă la taina trecerii în altă lume a unui plăcut al lui Dumnezeu, care-şi sărbătoreşte paştile personal, ale cărui atribute le percepem doar în ghicitură.

Într-adevăr, asistam la despărţirea de unul dintre cei părinţii emblematici ai monahismului românesc din ultimii 80 de ani.

Majoritatea celor ce au avut binecuvântata ocazie de a-i fi stat la un moment dat în preajmă s-au raportat la persoana lui. Fiecare, în sinea sa, cred că şi-a adus aminte de una sau mai multe clipe de harpetrecute în aura acestui om minunat. Timpul petrecut alături de el parcă nu mai făcea parte din timpul convenţional, pe care noi îl măsurăm în mod obișnuit cu ceasul. Aveam impresia că trăim încă din lumea aceasta prezentul continuu al lui Dumnezeu transparent în chipul transfigurat, în atitudinea și manifestările duhovnicești ale avvei Iustin.

Nu ştiu dacă cineva, în perioada celor aproape patru zile de priveghi de până la punerea în mormânt a trupului neînsufleţit al marelui duhovnic, a făcut o sinteză asupra a tot ce s-a spus despre părintele Iustin. S-au spus multe şi, probabil, se vor mai spune! Din multitudinea expresiilor, sintagmelor, metaforelor sau cuvintelor de duh care s-au rostit despre el, ca să mă refer doar la cele pozitive, cred că s-ar putea crea deja imaginea unui martir al neamului. Unii subliniază faptul că s-a spus totul despre iscusitul mărturisitor al credinţei şi că nimic nu mai este de adăugat, astfel încât Biserica ar putea trage concluzia că părintele Iustin ar trebui să fie declarat sfânt! Alţii, mai scrupuloşi, nu aveau certitudinea că tot ce s-a spus despre părintele lor duhovnicesc îl caracterizează întocmai şi că au fost şi multe exagerări, iar ceea ce s-a spus nu se ştie dacă este tocmai ceea ce trebuia să se spună despre el!” (Sursa: dexologia.ro.)