22.11.2011
Către: Redacția Cotidianul.ro
Drept la replică
Urmare articolului publicat de Cotidianul.ro duminică, 20 noiembrie 2011, intitulat „Cum justifică secretarul general al Guvernului afacerile cu RA-APPS”, semnat de redactorul Alexandru Vişan, în virtutea dreptului la replică, Secretarul general al Guvernului face următoarele precizări:
Nu am emis niciun act administrativ şi nu am participat la luarea unei decizii care produce folos material pentru mine,
pentru soţul ori pentru vreo rudă de gradul 1.
Exemplele redate în mass-media nu sunt cazuri de conflict de interese deoarece conflictul de interese indică doar interese patrimoniale, element care în cazul unei asociaţii nu există. Spaţiul din strada Matei Basarab este atribuit unei asociaţii
cu caracter nepatrimonial. Asociaţia plăteşte chirie şi nu e scutită de această plată.
Secretariatul General al Guvernului (SGG) nu se substituie Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) care are autonomie funcţională şi răspunde pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege.
Secretarul general al Guvernului nu a semnat acte administrative în vederea atribuirii către fiica sa a unui spaţiu administrat de Regie. Spaţiul din strada Câmpineanu este folosit de firma fiicei mele care are un contract obţinut în urma unei licitaţii publice organizată de RA-APPS, în condiţiile legii, care prevede obligaţii la plata unei chirii. Societatea plăteşte cea mai mare chirie pe mp din imobil. În acelaşi imobil al RA-APPS mai există încă spaţii neocupate, pentru care s-au organizat mai multe licitaţii. La obţinerea acestui spaţiu, SGG nu a participat la luarea vreunei decizii.
Toate aceste informaţii mai sus-prezentate se regăsesc postate pe pagina de internet a SGG www.sgg.ro .
Vă rog să faceţi cuvenitele rectificări, în virtutea dreptului la replică, şi să asiguraţi prezentarea punctului meu de vedere.
Cu stima,
Secretar general al Guvernului
Daniela Nicoleta Andreescu