PDL va vota orice act normativ care ajută la deblocarea, la atragerea şi susţinerea programelor pentru fonduri europene şi va constitui un comitet de monitorizare a absorbţiei acestor fonduri, condus de eurodeputatul Theodor Stolojan, a declarat, duminică, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.
Cezar Preda a criticat, la o conferinţă de presă, declaraţiile prim-ministrului în legătură cu votul dat de Consiliul European la bugetul UE 2014-2020.
„Primul-ministru spune că 40 de miliarde e puţin pentru România. Mă scuzaţi, dar ei pe 2013 în buget au prevăzut doar atragerea doar a 2,5 miliarde din fonduri europene”, a spus Cezar Preda, acuzând că guvernul Ponta nici măcar nu este preocupat de atragerea fondurilor europene.
„Ca urmare, PDL face următoarea comunicare: orice act normativ care ajută la deblocarea, la atragerea şi la susţinerea programelor pentru fondurile europene va fi votat de PDL. PDL îşi va face un comitet de monitorizare a absorbţiei fondurilor europene, condus de Theodor Stolojan, pentru a se vedea că PDL este conectat la interesul major al României. Nu putem continua cu această înfoiere, această minciună a primului-ministru”, a mai declarat liderul PDL.