Predoiu: Condiţiile meteo se menţin foarte severe şi se vor înrăutăţi în perioada următoare

Condiţiile meteo se menţin foarte severe şi se vor înrăutăţi în perioada următoare, se va menţine codul portocaliu în judeţele în care acesta a fost deja declarat, vor fi intensificări ale vântului şi scăderi de temperaturi, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, premierul interimar Cătălin Predoiu.

„Vă asigur că prefecţii şi autorităţile locale, în cooperare cu autorităţile centrale, au pregătit toate măsurile necesare pentru a asista în continuare cetăţenii aflaţi în dificultate”, a declarat Predoiu.

El a spus că, în general, situaţia este sub control, sunt câteva cazuri izolate care reclamă măsuri urgente şi de natură extraordinară, în special pentru a asigura asistenţa medicală unor persoane aflate în dificultate.

„În cadrul videoconferinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea ne-a solicitat declararea stării de alertă în judeţ. Noi am studiat care este situaţia, am studiat şi prevederile legale. Potrivit acestei stări de alertă, practic se iau toate măsurile necesare pentru a înlătura efectele calamităţii şi practic de facto se acţionează ca atare, prin urmare nu este nevoie de o declarare formală a acestei stări de alertă, cel puţin pentru moment. Rămânem în permanentă legătură cu autorităţile locale ale judeţului Vrancea”, a explicat Cătălin Predoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.