Preluare importantă pe piața industiei chimice

Chimcomplex Borzeşti, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a preluat, cele mai importante active ale Oltchim. Tranzacția a fost încheiată în urmă cu puțin timp, au confirmat mai multe surse, pentru Cotidianul. Aflată în insolvență, Oltchim este în administrarea Rominsolv SPRL, reprezentată prin avocatul Gheorghe Piperea.

În noiembrie, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Chimcomplex SA preia unele active de la Oltchim SA, companie deținută de statul român.

La finalul lunii iulie, Comisia Europeană (CE) a dat undă verde preluării Oltchim de către Chimcomplex, fuziune ce va conduce la formarea Companiei Române de Chimie.

Aceasta va integra platformele industriale de la Chimcomplex Borzeşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, după încheierea tranzacţiei de cumpărare de către Chimcomplex a grupelor de active de la Oltchim.

Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din luna ianuarie 2013.

Statul român este principalul acţionar al societăţii, prin Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

2 Comentarii

  1. De ce trebuia ca, Comisia Europeana sa-si de acordul asupra tranzactiei ? Statul roman nu mai are voie sa dispuna de activele sale asa cum comnsidera? Daca orice firma privata vrea sa-si vanda o afacere are obligatia sa ceara acordul CE ?

    • Reguli ale UE. Numai ca firma privata este cea care cumpara, iar firma care vinde este de stat! Probabil ca sunt controlate vanzarile firmelor de stat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.