Tribunalul din Milano a condamnat patru mari banci-UBS, J.P.Morgan Chase, Deutsche Bank şi filiala sa italiană Depfa Bank-pentru că au înşelat primăria din Milano într-o afacere cu produse financiare derivate. Afacerea îşi are originile în 2005. Atunci, cele patru banci au sfătuit municipalitatea condusă de un apropiat al lui Silvio Berlusconi să-şi restructureze datoriile investind în produse derivate de tip swap cu scadenţa peste 30 de ani.
Fiecare bancă a fost condamnată la plata unui milion de euro, iar nouă bancheri au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare de la şase la opt luni. Acuzaţii beneficiaza de pedepse cu suspendare. Ei nu mai pot semna contracte cu administraţia publică timp de un an, aşa cum a cerut Parchetul General. Tribunalul a mai decis confiscarea a 82 de milioane de euro, reprezentând profitul înregistrat de bănci in afacerea care a dus la supraîndatorarea primăriei din Milano. Este o sumă mai mare chiar decât cea cerută de procurorul Alfredo Robledo, 72 de milioane de euro.
Procesul a durat mai bine de doi ani. Prima parte a fost constituită de procesul civil, iar în martie 2012, municipalitatea a ajuns la un acord prin care primăria se angaja ca, în schimbul unei tranzacţii de 445 de milioane de euro cu cele patru bănci, sa renunţe la plângere. Parchetul a decis însă să meargă mai departe cu partea penală.
“Este un verdict istoric. Pentru prima data am recunoscut principiul esenţial al transparenţei în relaţia dintre instituţiile financiare şi administraţia publică”, spune Alfredo Robledo, procurorul adjunct din Milano. Băncile au anunţat ca vor face apel. UBS, prima banca elveţiană, a publicat un comunicat prin care îşi exprimă “mâhnirea, conducerea băncii şi angajaţii respectând întotdeauna legile în vigoare.”
Recursul va permite celor patru bănci să evite plata milionului de euro în contul statului italian. Ceea ce rămâne este însă verdictul iniţial al tribunalului, care constitie un precedent important. Este o veste nu tocmai buna pentru băncile care fac afaceri cu produse derivate. Într-un caz asemănător, Unicredit a fost dată în judecată pentru ca ar fi provocat falimentul grupului Divania, căruia i-a vândut roduse derivate. Procesul va începe în 2014.