Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABCR), Cezar Irimia, a declarat marţi, la conferinţa „Mediafax Talks about Innovation Healthcare”, că decizia de a tăia din bugetul sănătăţii este una iresponsabilă şi că, deşi Guvernul promite, este incapabil să facă reformă.
„Premierul a tăiat 50 de milioane de la sănătate. Vorbim de iresponsabilitate. Bulgaria a reactualizat lista de medicamente compensate de patru ori din 2012, noi încă mai aşteptăm. Câţi copii vor mai muri? Chiar dacă ministrul Nicolăescu e deschis, este vorba de o decizie a Guvernului şi iată că banii nu vin, se duc”, a spus Cezar Irimia.
El a mai subliniat că decizia Guvernului vine în contextul în care, în perioada 2009 – 2012, mortalitatea din cauza cancerului s-a dublat în România, iar, potrivit Jurnalului Internaţional de Oncologie, România alocă 52 de euro per pacient, faţă de 102 euro în UE.