Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns miercuri seara la Palatul Victoria pentru o întâlnire informală cu șeful Executivului de la București, Ilie Bolojan.
Cei doi premieri vor discuta în cadrul unei cine de lucru subiecte privind colaborarea dintre România și Ungaria.
La întâlnirea de la Guvern este prezent și președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Premierul ungar va susține sâmbătă tradiționalul său discurs la Universitatea de Vară ‘Tusvanyos’, de la Băile Tușnad, ajunsă la cea de a 34-a ediție.
Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie, precizează comunicatul Guvernului.
‘Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală și rezultate clare’, subliniază sursa citată.
De asemenea, discuțiile au vizat în principal creșterea schimburilor comerciale – care au depășit 13,3 miliarde de euro în 2024 – și dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură și interconectare.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat și direcțiile principale ale poziției României în UE, subliniind nevoia de unitate și solidaritate în fața provocărilor actuale, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Doar un translator unguresc, hunor?