Premise la elaborarea Proiectului de ţară

Zeii nu trimit vânt favorabil corăbiilor care nu ştiu încotro să se îndrepte . Seneca – scriitor latin, (6 î.e.n – 65.e.n)

Elaborarea unui Proiect de ţară, ca Strategie de evoluţie a României pe termen lung, presupune şi luarea în considerare a unor premise care să contribuie la viabilitatea Strategiei. În cele ce urmează se încearcă formularea unora dintre aceste premise, recurgându-se metodologic la două abordări: prima – România privită ca ecosistem social şi cea de-a doua, resursa umană motor al evoluţiei/dezvoltării, evaluată ca negentropie socială.

A. În ambele abordări sunt necesare câteva precizări şi anume:

Termenul deţară din Proiectul de ţară ce va însemna în perspectiva pe teremen lung: ce dimensiuni va avea, poziţia geopolitică, potenţialul resurselor naturale sau, cu alte cuvinte:

– cât din suprafaţa terenului arabil/agricol şi a pădurilor va mai aparţine populaţiei, României, cunoscându-se ritmul accelerat de externalizare a acestor resurse esenţiale pentru existenţa unui Stat?

– apartenenţa României la Uniunea Europeană, efectele fenomenului de globalizare pun presiuni puternice pe existenţa statului naţional. Pe termen lung, care va fi reacţia României faţă de aceste presiuni, comune dealtfel întregului spaţiu politic şi economic mondial? Cine şi unde se stabilesc obiectivele strategice ale unei ţări, recte a României?

Grupul ţintă al Stategiei este populaţia ţării: România avea în anul 2014 un număr de 19,9 milioane locuitori. Dintre acestia, 3,0 – 3,5 milioane au emigrat (proces ce continuă). Cum se prefigurează trendul rezultantei numărului populaţiei pe termen lung dintre emigranţi, imigranţi (posibili) şi evoluţia demografică a populaţiei stabile?

La cele două întrebări de mai sus trebuie găsite răspunsuri pentru a face Strategia viabilă, dar până atunci, ca premisă a acesteia este urgentă decizia deinterzicere a externalizării resurselor naturale (ecosistemele naturale)

Cea de a doua întrebare nu are un răspuns net, cert : urgentă ar fi stoparea fenomenului emigrării. Cei doi atractori cunoscuţi – locuri de muncă şi câştiguri mai mari – rămân în domeniul desideratelor pe care Strategia Proiectului de ţară trebuie să le concretizeze.

B . Elaborarea Stategiei Proiectul de ţară în abordare metodologică în care România este privită ca sistem (un ecosistem social) permite evidenţierea unor condiţionări ce pot fi privite ca premise ca de pildă:

Structura ecosistemului social, privit în ansamblul său ( geografic, economic, social, administrativ, cultural, spiritual, etc) asigură funcţionarea acestuia pentru realizarea obiectivelor, a scopului acestui sistem. Pot fi identificate ca premise următoarele:

• Integritatea ecosistemelor naturale (conservare, refacerea celor deteriorate, extindere etc).

• Piramida populaţiei după vârstă, menţinută conform unei logici care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a funcţionării ecosistemului social. Îmbătrânirea populaţiei, exodul populaţiei tinere sunt provocări serioase pentru evoluţia ecosistemului social şi a structurii piramidei populaţiei.

• Asimetriile dintre diferitele segmente ale populaţiei ca: săraci/bogaţi, şomeri/angajaţi, cu şcoală/fără şcoală, proşti/deştepţi, tineri/bătrâni, etc trebuie gestionate după criterii de interes naţional şi după logici ale teoriei sistemelor;

• Structura etnică a populaţiei, privită în dinamică pe teremen lung, pune în evidenţă faptul că în a doua jumătate a sec.XXI etnia rromă va junge majoritară şi va trebui să gestioneze ţara. Ca urmare, Strategia Proiectul de ţară, prioritar ar trebui să se ocupe de această etnie şi să o pregătească pentru rolul major ce i se cuvine în conducerea treburilor naţiunii. Evident că precumpănitor în această pregătire este sistemul de învăţământ şi educaţia; noţiunea de analfabetism ar trebui (ar fi trebuit) să dispară rapid, condiţie a unui sistem modern de învăţământ şi de motivare a etniei de a progresa. S-ar putea, în această viziune ca Proiectul de ţără să se concentreze pe această tranziţie a majorităţii etnice.

Conducerea sistemului (strategică, tactică şi operativă) trebuie asigurată de specialişti, elite, oameni de excepţie. Mediocritatea duce la stagnare, iar prostia la involuţia sistemului. Decidenţii, indiferent de poziţia în ierarhia subsistemelor de conducere trebuie să aibă o calitate abolut necesară :viziunea- substrat al gândirii strategice.

Potenţialul ecosistemului social sau forţa motrice a funcţionării acestuia şi condiţie a progresului ţării cuprinde: resursele naturale (ecosistemele) regenerabile, mineralele, informaţiile şi cunoştinţele acumulate (tradiţia) de resursa umană, calitatea acestei resurse (talent, spirit inovator, inteligenţă, cultură, morală şi înţelepciune, motivare, patriotism etc) , dar şi reversul acestor valori, prezente în societatea umană. Transformarea acestui potenţial printr-un proces denumit de Ştefan Odobleja ca dinamogenie (amplificare prin rezonanţă) în bunuri şi servicii necesare societăţii, existenţei şi evoluţiei sale, se face prin respectarea unor principii bine cunoscute, incluse în categoria premiselor elaborării Strategiei şi anume:

• Conservarea potenţialului ecosistemelor naturale şi sociale, respectarea capacităţii de regenerare a acestora.

• Resursele minerale să nu se epuizeze în timpul unei singure generaţii umane.

• Sistemele de învăţământ şi educaţie orientate spre viitor.

• Promovarea excelenţei profesionale, a meritocraţiei.

• Generarea de noi cunoştinţe; inteligenţa ca resursă a dezvoltării.

• Controlul mediocrităţii, prostiei, inculturii, viciilor.

Sensul evoluţiei ecosistemelor sociale. În literatura de specialitate şi în practica umană sunt cunoscute între 40 şi 60 de concepte propuse pentru a stabili traiectoria de evoluţie a unei ţări, suportul oricărei strategii de evoluţie a unei ţării, rezonatoare cu capacitatea populaţiei de a înţelege scopul şi desfăşurarea în timp a strategiei şi de a o accepta. Conceptele plauzibile pentru România actuală şi care ar putea susţine Strategia Proiectul de ţară sunt:

• Supravieţuire (cu derivatele acestui concept).

• Dezvoltare; cea mai cunoscută variantă fiind dezvoltarea durabilă.

• Involuţie, sau încheierea unui ciclu de evoluţie (punct terminus sau începutul unui nou ciclu). Ciclul de viaţă sau de existenţă este comun conceptual atât lumii vii cât şi celei nevii, inclusiv a Universului, iar istoria umanităţii ilustrează din plin veridicitatea acestui concept (concept teoretizat de savantul român Nic.Georgescu-Roegen).

Opţiunea autorului este conceptul de supravieţuire –şansă ulterioară pentru dezvoltare, progres şi bunăstare şi care are ca principii:

• Consevarea ecosistemelor naturale

• Reducerea volumului cheltuielilor inutile ale societăţii: armată, conflicte violente, lux, supraconsum, vicii umane, corupţie etc.

• Autosuficienţa alimentară

• Controlul creşterii demografice rezonanat cu potenţialul ecosistemului social considerat

• Reducerea gradului de sărăcie

• Inteligenţa umană motor al dezvoltării

În încheierea la abordarea ca sistem a a unei ţări se poate reţine premisa că funcţionarea unui asemenea sistem în parametri impuşi (ca obiective strategice) este posibilă numai în condiţiile în care calitatea managementului (decidenţilor) reuşeşte să menţină sistemul într- un regim cu comportament evolutiv (anticipativ), solicitând la maximum resursa umană ca factor dinamogen al evoluţiei sistemului.

C. Elaborarea Strategiei Proiectului de ţară conform metodologiei negentropiei sociale. Conceptul este relativ recent, tipic sec. XXI, înţelegându-se prin negentropie socială (NS) suma inforamaţiilor şi cunoştinţelor pe care societatea le-a acumulat în timp istoric, însuşite şi îmbogăţite cu eforturile şi experienţa proprie (generarea de noi informaţii şi cunoştinţe) şi pe care le aplică în activitatea curentă

NS devine principala sursă dinamogenă de natură regenerabilă, alternativă sau complementară la resursele naturale epuizabile şi răspuns la principalele provocări ale prezentului şi viitorului precum ; creşterea numărului populaţiei Terrei, asimetrii (economice, politice de nivel educativ etc) între segmentele populaţiei din interiorul ţări sau comparativ cu alte ţări, pericole majore pentru existenţa omenirii etc.

NS este urmarea unui proces dirijat de către Stat prin sistemul de îmvăţământ curricular, edificat în funcţie de interesele statului privite pe termen lung (generaţii umane), componentă a Stategiei de evoluţie a fiecărui Stat. Sistemul de învăţământ este în mare măsură în gestiunea Statului ca formare şi valorificare a NS, îndreptat continuu spre creşterea potenţialului acestueia, condiţie de progres, de dezvoltare, de afirmare personală şi loc în ierarhia valorică a statelor lumii. El se întinde pe o perioadă de cca 25 ani, astfel stucturat:

• „Cei şapte ani de acasă” sau copilăria petrecută în familie (părinţi, bunici, fraţi şi surori), perioadă în care copilul deprinde comportamentele şi informaţiile neceasare înţelegerii raportului cu mediul familial. Multe din aceste informaţii şi deprinderi au sorgintea în tradiţia familei şi a societăţii. Modificările de dată recentă în structura familiei au făcut necesară intervenţia Statului care, prin sistemul grădiniţelor pentru copii şi prin organizarea învăţământului preşcolar să preia o parte din atribuţiile familiei. Această constatare este şi o premisă la elaborarea noii Strategii care înseamnă punerea de acord a structurii familei preconizată a caracteriza sec XXI cu sistemul de pregătire preşcolară a copiilor: este şi premisă la apariţia viitorului cetăţean al Planetei.

• Cursul elementar oferă informaţii şi comportamente necesare supravieţuirii în colectivitate, cei „şapte ani de acasă” erau o garanţie a supravieţuirii în mediul familial. Cursul primar lărgeşte orizontul elevului către cunoaştere, către lume şi îl ajută la formrea bagajului negentropic către etapa umătoare de şcolarizare.

• Învăţământul profesional este într-o perioadă de tranziţie: el trebuie adaptat atât schimbărilor survenite în structura economiei, progreselor reale din toate ramurilor de activitate, tendinţelor- ca efecte al mecanizării, automatizării, robotizării, cibernetizării proceselor efectorii- dar şi efectelor fenomenului de globalizare ce impun o mare flexibilitate profesională a resursei umane, mobilitate transnaţională, nesiguranţa locului de muncă, migraţie, şomaj.

O provocare pentru decidenţi este şi conceperea nomenclatorului de profesii, deoarece acesta trebuie să prevadă cu cca 10 ani în devans profesiile viitorului ce trebuie incluse în schema de învăţământ.

• Învăţământul liceal are mai multe funcţii:

– formează bagajul negentropic necesar accederii în învăţământul superior

– generează/formează ,ca desiderat actual, , patroni, manageri de interes privat pentru categoria de entităţi economice cunoscute ca IMM (întreprinderi mici şi mijlocii) care pot fi privite ca o alternativă la organizarea economiei după criteriile marilor corporaţii. În această viziune, curricula şcolară se îmbogăţeşte cu cunoaşterea afacerilor, noţiuni de management modern, stimularea interesului pentru inovare, pentru punerea în valoare a inteligenţei proprii şi a angajaţilor săi.

– este prilej de a selecta şi a gestiona soarta elevilor excepţionali, unii dintre aceştia fiind remarcaţi încă din cursul elementar. Un sistem de învăţământ dedicat acestui tezaur naţional de potenţial negentropic devine necesar – poate fi un obiectiv strategic.

– categoria copiilor, elevilor cu realizări submediocre merită o atenţie specială deoarece, mulţi dintre aceştia, conjunctural au intrat în această categorie (sărăcie, infrastructură şcolară improprie îmvăţământului, calitatea personalului didactic, mediul familial etc) şi poate, un sistem paralel celui convenţional să fie gândit şi realizat.

• Învăţământul superior este cuibul negentropiei sociale: aici este locul unde se formează categoria specialiştilor, se pun bazele procesului de generare de negentropie nouă (stimularea activităţii de cercetare-dezvolare), se selectează decidenţi pentru unele subsisteme ale sistemului naţional, se pregătesc specialişti pentru structurile viitoare ale sistemului naţional, structuri care sunt o provocare pentru cei ce elaborează Strategia.

• Învăţământul post universitar formează elitele profesionale care, teoretic, ar trebui să conducă o ţară. Platon (427 – 347 î.e.n.) în lucrarea sa Statul găsea că locul elitelor( filozofii în acea perioadă) trebuie să fie în capul statului.

Sistemul de învăţământ – coloana vertebrală a NS – este supus unui proces profund de reformare pentru a fi adaptat la realităţile sec. XXI ca, de pidă:

– consolidarea societăţii informaţionale:

– resursa umană, principala resursă a dezvoltării sociale, rol eseţial acordat inteligenţei, inovării: cercetarea şi dezvoltarea devin instrumente ale evoluţiei sociale:

– promovarea excelenţei pe tot lanţul sistemului de învăţământ:

– caracter anticipativ al curriculelor şcolare: orizont minimal ,25 ani.

Rămân însă tendinţe, provocări, care aşteaptă a fi gestionate corect (conform paradigmelor incluse în Stategiile naţionale): Exemple:

– sistemele de învăţămât paralele (statale/private, pentru excelenţă/mediocri/submediocri trebuie să fie consonante ca aport la NS ?

– este oportună stabilirea unor criterii pentru a face dificilă accederea prostiei în posturi de decizie în instituţiile publice ? Criteriul lipsei de viziune este suficient ?

– pare a fi o criză serioasă, accederea elitelor la conducerea societăţii: sistemul democratic are limite ce nu au, deocamdată soluţii de depăşire a lor. Ilustrativ poate fi şi exemplul celor 26 personalităţi ce au primit Premiul Nobel pentru economie şi din care, niciuna, nu a ajuns într-un post de decizie economică în instituţile statului.

– fără soluţii este şi stoparea exodului de creiere – diminuarea serioasă a potenţialului NS – şi în consecinţă, se intervine asupra raportului dintre deştepţi şi proşti ( raport constant ca lege naturală) cu efecte ce pot fi dezastruoase pentru evoluţia sistemului social, privită pe termen lung şi foarte lung (generaţii umane).

În încheiere la abordaresa NS ca parte a Stategiei Proiectului de ţară se pot reţine trei cerinţe ce par importante pentru succesul Strategiei:

1. Sistemul de învăţământ trebuie adus la nivelul sec.XXI

2. Elitele, profesioniştii de execepţie, în posturi de decizie

3. Noţiunea de negentropie socială, ca tezaur naţional de cunoaştere, să fie prezentă continuu în mintea celor ce decid soarta unei naţiuni.

Consideraţiile de mai sus pot da contur unei viitoare Strategii de evoluţie a României care să aibă drept componente următoarele:

Paradigmă : conceptul de supravieţuire (şi obiectiv principal)

Condiţionări (obiective derivate):

– punerea în valoare a resurselor naturale regenerabile şi respectarea strictă a capacităţii lor de reproducere;

– în cazul resurselor naturale nergenerabile, valorificarea lor se va face ţinând seama şi de nevoile generaţiilor viitoare;

– externalizarea resurselor naturale (ecosisteme) este un atentat la siguranţa naţională;

– resursa umană este esenţială în procesul de evoluţie a societăţii către progres, iar principala modalitate de a o pune în valoare este pregătirea ei prin sistemele moderne de învăţământ, compatibile cu structura sistemului economic şi social naţional. Sunt încurajaţi cei cu însuşiri excepţionale din care se formează elitele ce trebuie să gestioneze ansamblul sistemului naţional.

Observaţii: Rămân a fi detaliate următoarele provocări stategice:

– gestionarea pe termen lung şi foarte lung a cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice;

– pregătirea etniei rrome pentru momentul în care devine majoritară în structura populaţiei României

– realizarea autosuficienţei alimentare a populaţiei

– măsuri economice pentru stoparea exodului populaţiei

Provocarea principală rămâne întrebarea obsesivă a cetăţenilor raţionali şi anume: când România va depăşi poziţia ruşinoasă de ultima/penultima în clasamentele ţărilor europene, întocmite după indicatori de performanţă ?

Conceptul se supravieţuire conturat mai sus este doar un pas către cea dea doua etapă a Strategiei de ţară – aceea de dezvoltare care ar putea aparţine generaţiei următoare de români

Bibliografie

1. Ştefan Odobleja :Psychologie Consonantiste vol 1 şi 2, Libraire Maloin, Paris 1939
2. N. Georgescu-Roegen: Legea entropiei şi procesul economic. Ed Politică Buc.1979
3. Florina Bran (coord), Fl.Bran, Gh.Manea, Carmen Valentina Rădulescu, Ildiko Ioan: Supravieţuirea – paradigma unui viitor durabil.Ed Economică Buc,.2011

Ing. Gheorghe Manea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.