Presa rusă: România nu recunoaște granițele sovietice ale Republicii Moldova

Cu prilejul vizitei oficiale pe care a desfasurat-o în Republica Moldova, președintele României, Traian Băsescu, a promis sprijin politic în vederea integrării republicii în Uniunea Europeană (UE), ajutor financiar în valoare de 100 milioane de dolari și accelerarea procedurii de acordare a cetățeniei române pentru moldoveni. În același timp, oaspetele a refuzat în mod categoric să semneze Acordul privind granițele dintre cele două țări, notează cotidianul rus Vremia Novostei, citat de Agerpres."Romania nu va semna niciodata un tratat care sa redefineasca frontiera dintre Romania si Republica Moldova /…/ Romania este de acord sa semneze un acord care sa vizeze regimul frontierei /…/, pentru a aduce modul de trecere a frontierei in Romania si UE a cetatenilor moldoveni la standarde mult mai avantajoase pentru acestia", a declarat Basescu, promitand ca va insarcina guvernul de la Bucuresti cu infiintarea unei Agentii pentru acordarea de cetatenie romana, asociatie ce va avea filiale in mai multe orase ale Romaniei.

Potrivit lui Basescu, in 2009 vor fi prelucrate peste 20.000 de cereri privind acordarea cetateniei romane, in conditiile in care aceasta a fost deja acordata unui numar de 14.000 de moldoveni, subliniaza cotidianul rus. Pe viitor, "viteza de prelucrare a documentelor va creste", a dat asigurari presedintele Romaniei, informează Romanialibera.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.