Presa străină: Lobbyiştii pentru maidanezi nu au reuşit să înduplece Parlamentul României

Dacă nu era suficient să fim tocaţi în presa străină pentru corupţia generalizată, politica clientelară sau sistemul sanitar muribund, ziariştii străini au găsit un alt subiect „de isprava” care a fost preluat marţi toate internaţionale importante. În fapt, noi am servit subiectul presei străine pe tavă, cu propria noastră mână, nesiliţi de nimeni.

Ziariştii străini au scris pe larg despre votul în Parlament de a da undă verde la eutanasierea câinilor de pe stradă, sezizând nu numai problema drepturilor animalelor în sine, ci şi posibila corupţie care ar putea fi generată din cauza acestei legi. Ziarele „San Francisco Chronicle”, „Huffington Post”, „Seattle Times” şi „Washington Post” au preluat ştirea de la Bucureşti.

Parlamentarii români au votat marţi pentru a legaliza eutanasierea miilor de câini vagabonzi care cutreieră străzile ţării, înfuriindu-i pe activiştii care luptă pentru drepturile animalelor şi au făcut lobby luni de zile pentru a opri măsura, scrie „Washington Post”.

Bucureştiul are o populaţie estimată de 50.000 de câini vagabonzi, conform presei româneşti, iar aceştia fac parte din viaţa oraşului. Traversează strada, moţăie pe trotuare şi chiar călătoresc cu autobuzele, scriu ziarele preluând o ştire de la Associated Press. Dar susţinători legii spun că guvernele locale trebuie să aibă opţiunea de a eutaniasa, deoarece câinii reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Deşi cei mai mulţi câini nu sunt agresivi, o româncă a murit în acest an după ce a fost atacată de o haită de câini. În 2006, un turist japonez a fost ucis de un câine vagabond.

Parlamentul a votat cu 168 la 111 pentru a trece legea, care se aşteaptă să fie promulgată de către preşedintele Traian Băsescu. Legea va permite oficialilor să adune câinii fără adăpost de pe stradă, să-i ţină în adăposturi timp de 30 de zile şi apoi să-i ucidă.

Asociaţii care apără drepturile animalelor s-au adunat marţi în Parlament cu bannere şi le-au cerut parlamentarilor să nu voteze legislaţia. Ele ar vrea o creştere a finanţării pentru sterilizare.

Însă cei care luptă împotriva corupţiei au afirmat că este un truc cinic pentru îmbogăţirea autorităţilor locale, deoarece fonduri substanţiale vor fi alocate pentru această sarcină.

„Este o lege brutală, care nu va rezolva problema maidanezilor, dar va îmbogăţi” primarii de la Partidul Liberal Democrat, a spus Marcela Pîslă, preşedintele Cuţu-Cuţu, într-un interviu pentru Associated Press.

Populaţia canină fără adăpost a înflorit la sfârşitul anilor ’80 după ce dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu a distrus case vechi în cartiere rezidenţiale şi a construit apartamente. Atunici, unii oameni şi-au abandonat pe străzi animalele de companie.

În prezent, locuitorii oraşului sunt toleranţi faţă de maidanezi, multe patrupede având etichete care arată că au fost sterilizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.