Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, se pregăteşte pentru sosirea masivă de cereale din Ucraina, după refuzul Rusiei de a prelungi acordul privind coridorul de export mediat de Turcia şi ONU, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Directorul pentru operaţiunile cu cereale al Portului Constanţa, Dan Dolghin, a declarat, joi, pentru EFE, că estimează o creştere puternică a traficului cu cereale „începând de luna viitoare, odată cu începerea campaniei de recoltare în Ucraina”.
Portul Constanţa, cel mai mare din România, a înregistrat anul trecut, în perioada de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, şi deschiderea coridorului mediat de Turcia şi ONU, în iulie, o creştere masivă a sosirilor de cereale ucrainene, mai scrie EFE.
Dolghin a prezentat situaţia din 2022 drept „o provocare” pentru infrastructura portului românesc, o situaţie care ar putea acum să se repete.
De când a început invazia rusă, cerealele ucrainene ajung în portul Constanţa cu trenul, camioane sau nave care pleacă din porturi mici de pe malul ucrainean al Dunării.
ar face bani si influenta, noi siguri vom face inca o gaura la buget.
Avem 200 de dane la Marea Neagra si cozi de 20km la autocamioanele cu grau.
Este greu cu politrucii, pe fonctii de conducere!
PROȘTII Europei! Dușmanii României dintotdeauna ne fac praf șoselele cu camioanele care merg in port Constanța. Pt ce facem sacrificii?
Așa a dictat stapanul american?
NU cumva trimitem gratis si combustibili in Ucraina? Așa s-ar auzi pe surse.
… multe nave la Constanta!Din pacate suntem condusi de o sleahta de imbecili si hoti la drumul mare.Vom trage multe ponoase incepand din acest an;macar de i-am trage la raspundere pe imbecilii care ne-au aranjat asa de bine!
Putina rabdare sa faca curatenie in zona militarii. https://youtu.be/haFa3cJsMmY
Nu e rau sa ascultati si sa vedeti cu atentie aceasta inregistrare video reala din teren.
Să vină, să vină cât mai multe cereale ieftine ukrainiene în România. Se pare că mai sunt fermieri români care încă nu au falimentat. Să-i ajutăm să dea faliment cât mai repede. În plus mai sunt familii românești foarte, foarte sărace care se încăpățânează să existe. Să dăm cât mai mulți bani refugiaților ukrainieni.
1 leu x 4 osii x 1 kilometru face 4 lei transportul la CFR cu un vagon/km. Un tren cu 50 de vagoane aduce de la Constanța la Arad 4 x 800 x 50, 160.000 de lei; consumă 7000 litri x 7 lei, 50.000 lei; pînă se mai întoarce o dată, cele 3000 t conținut e facut făină și înghițit iar CFR-ului cu datoria plătită îi rămân 50.000 si cele 30 vagoane licitate bașca. Când porți tricou la bocanci și îți servești patria, una e sa-ți taie ministrul chitanță și alta Bercea Mondialul care servește o garnitură de 7000 ca o flotă mai mică de pelicani. Terasamentul sigur ține, Ceaușescu a cărat milionul de tone lunar la Canal, ce-i aia pana-n toamna la ce au ucrainienii.
Nu este portul atât de Mare ! Cati bani se pot castiga din Grâu ! Din vânzarea Grâului se castiga Miliarde de Euro !
Poate ne ajuta rusii si scufunda vapoarele pana sa ajunga la Constanta. Da Doamne!
Alo?…păi nu-i război in Ukraina?…”..odată cu creșterea recoltatului în Ukraina..”…o zi la recoltat, o zi la război!…
Vă faceți dracului de râs…
Ruşii au cerut să poată exporta îngrăşăminte agricole la schimb cu deschiderea coridorului maritim pentru exportul cerealelor americane produse în Ucraina. Şi au fost refuzați, evident, fiindcă interesul SUA nu este să crească producția de cereale în alte țări, ci să-şi vândă propriile produse, cultivate pe pământurile cumpărate de firme americane în Ucraina.
Cu alte cuvinte, povestea că americanilor şi acoliților lor puşi la conducerea UE le-ar păsa în vreun fel de țările africane care duc lipsă de pâine este o ipocrizie şi o uriaşă minciună. Singurul lucru care îi interesează este să nu scadă profitul lui Monsanto & Co. Iar dacă cerealele se pot vinde în România sau în alte țări europene, cu atât mai bine, că e mai simplu iar profitul e mai mare şi mai sigur.
Şi în aceste condiții, când în loc să profităm de situație, în condițiile în care noi producem mult grâu care poate fi exportat şi asta ar fi o gură de oxigen uriaşă pentru a mai echilibra puțin balanța externă, guvernul României sabotează cu bună ştiință economia națională şi trădează interesul național, ce concluzii putem trage?
Ma mir ca mai avem drumuri am văzut tiruri încărcate cu 44 de TONE NET . Merg ăștia ca nebunii fără program cu magnetul cu tonaj peste măsură cu cardul scos ISCTR se face ca nu vede.
Pana la urma nu va mai ajunge nici-un vapor cu grine din Ukraina in Portul Constanta ,daca rusii sint mai atenti si lasa menajamentele de pana acum fata de nazistii ukrainieni.Si asa aceste transporturi de cereale nu sint trimise tarilor sarace care nu au ce sa manince .Sa dovedit pana acum cam unde au fost descarcate aceste transporturi cu cereale trecute prin coridorul care se stabilise intre Ukraina si Rusia.Si pestii din Marea Neagra abia asteapta sa manince ceva mai deosebit.
In toata mass-media din Romania, NU se comunica care sunt „avantajele”!? (profitul) nostru ,din acest comert cu cereale ucrainene din Portul Constanta.
Concluzia este ca totul este GRATIS din partea Romaniei pentru dictatorul nazist-evrei Zelensky.
Chiar suntem PROSTII Europei in acest caz….mai bine zis „un guvern de tradatori”.
Iar IDIOTUL de Iohannis si plimba prin toata lumea pe banii nostri. (# rezist sunt JEGURI politice condusi de Sorosi).
Era clar ca americanii vorbeau de Odesa (trasa pe dreapta pentru mult timp) gandindu-se de fapt la Constanta. Au omul lor cu sapca americana indesata pana peste ochi. Executa orbeste tot ce i se comanda. De ce nu-si duc americanii marfa prin porturile din Holanda?
Daca intra Ucraina in UE nu-i tot aia? Sau daca ia rusnacii Ucraina cu totul o sa ajunga painea si uleiul cat friptura de caprioara.Tot asa se vaitau si alti fermieri din Occident cand era vorba sa intre Romania in UE si sa le strice preturile agricole.Si de ce sa nu se ia graul si uleiul ieftine de la ucrainieni,acum cand inca mai sunt,si sa se dea pe petrol si alte materii prime alora care au numai petrol,materii prime si nisip,iar nici chinezii si nici rusnacii nu au inventat inca nimic care sa faca ca petrolul,litiul,cositorul,manganul si altele asemenea,plus nisipul din tarile arabe,sa fie bune de mancat.Sa vedeti ce o sa va mai vaitati cand nu va mai fi nimic de halit si pe la noi,ca o sa plece totul afara spre vest si o sa va uitati prin pravali la preturi,sau la rafturi goale,ca milogul in traista.Mai bine rugati-va la ‘mnezeu sa ii starpesca ucrainienii pe rusnaci de pe Marea Neagra daca tot va omorati de grija graului prea mult care nu pleaca pe drumul lui normal din cauza rusnacilor si nu ca vor ucrainienii sa ne bage noua pe gat grau mai ieftin in timp ce noi vrem d’al mai scump de la fermierii „nostri” austrieci,hunguri, otzlandeji si harabeti.
propr.de padure cer fonduri ue si ro de cite 1000euro/hectarul de padure anual,la nivelul ro inseamna 4mrd e si nu mai taiem padurea.animalele din padurile personale stiti ca nu sint ale noastre?stat borfas,hot,comunist.sa nu mai platim nici paza padurii,noi nu cistigam nimic din a avea padure.taiem toate padurile si securistii vor respira ds la 10000000automobile din ro,plus tiruri,avioane,nave,fabrici,vaci,etc.vacile de ce nu sint taxate,ele polueaza la greu cu gaze.despre procesul comunismului,al falsei victorii a rev din dec 89,a mineriadelor,nimic inca.reteaua r(gasiti pe net),compusa din dia,sscuristi,militieni,garzi au fost teroristii din dec89.aveam noi arme cu lunera?n au omorit ei cu pusca in cap,in inima,in abdomen?cum i a invatat ta su ceausescu.iliescu poate fi judecat pentru crimele din dec89,mineriade.de ce jjstitia e moarta?despre rusia,se joaca cu ucraina.deocamdata se joaca cu conventionale.daca bica stia ce spune,vin rusii in ro?ar fi tare.ies fesenistii si gomeile de la apaca sa i astepte,plus securistii,militienii,pensionarii.haha.si haur merge sa dea laba cu ei.daca e adevarat ce scrie pe net,in europa vor exista rachete n. care vor lovi.la nemti nu le placea gazul ieftin si pacea?centrul de va fi un urias cimitir,poate nu prin nucleare,nu stiu.iar sua vor gi lovite n.de iran sau coreea n.ny e oras cu bulina neagra,poate si altele,maxim 7.sua vor asta.ei vor vedea probabil chineji care vor debarca in alaska,canada,daca scrie bine pe net.distractia continua.
Corect Enron, dar este doar unul din aspecte. L-ai explicat pe intelesul oricarui spalat pe cap dar in cazul lor este inutil.
Abia aștept să votez la anul împotriva trădătorilor de țară ce ne conduc (PSD PNL) , ați ucrainizat România nemernicilor
Macar daca Romania ar castiga ceva de pe urma acestor transporturi si a utilizarii portului Constanta pentru exportul cerealelor ucrainene. Dar tare mi-e ca nu castigam nimic, ca facem toata treaba asta pro-bono, ca asa ne-au poruncit amerlicanii 🙁
Portul Constanta trebuie sa astepte DOAR CEREALE ROMANESTI.
Cerealele ucrainene pot fi exportate prin Olanda.